“O nouă donație către Crucea Roșie pentru sistemul medical” – multe dintre știrile ultimei perioade au sunat astfel, arătând că, în momentele dificile, știm să fim alături unii de ceilalți. De cealaltă parte a poveștii este organizația care a colaborat, de la izbucnirea pandemiei în România, cu sute de donatori, cu autorități și responsabili din Sănătate, pentru a oferi sprijin de urgență spitalelor, centrelor de carantină, persoanelor vulnerabile. Pentru oamenii din Crucea Roșie Română, a fost o experiență nemaiîntâlnită în istoria lor alături de organizație: o perioadă dificilă dar și o ocazie să-și redescopere misiunea. 2 000 de voluntari din toate filialele Crucii Roșii Române din țară, alături de angajații organizației, s-au implicat zilnic în acțiuni de intervenție.

Andreea Furtună este Directorul de Programe al Crucii Roșii Române. De 14 ani în organizație, a trăit această perioadă la intensitate maximă. S-a redescoperit ca profesionist cum nu crede că ar fi făcut-o în alte momente.

Cum a început totul

“Era sfârșitul lunii februarie, mi se pare că au trecut 100 de ani de atunci. Pentru că situația în România încă nu escaladase, am început cu o campanie de informare a populației privind noul coronavirus, dar și cu o analiză de nevoi. Ne-am dat seama că există o nevoie foarte mare de măști si ne-am hotărât să mergem către companii pentru sponsorizari.”

În 2 săptămâni, situația s-a agravat – cazurile au început să se înmulțească și am intrat în stare de urgență.

“Filialele noastre au devenit brusc centrul universului la ele în județ. Existau nevoi mari, fiecare coleg a încercat să își ajute comunitatea cum a putut mai bine, iar noi la sediul central am strâns toate aceste cereri, și necunoscute, și frustrări, și temeri.”
Izolarea sau distanțarea socială nu au fost o opțiune pentru cei mai mulți dintre oamenii Crucii Roșii Române. Așa că s-au organizat astfel încât să se poată proteja și să ajute în continuare.

“Am stabilit cine vine zilnic la birou și cine lucrează de acasă, am mobilizat resurse umane suplimentare la depozitul central, am trecut la întâlniri regulate, online cu toată țara, am hotărât care ne sunt limitele mandatului – cât putem face din câte ni se solicită, am decis cu ce oameni lucrăm, cum ni-i protejăm. Am ales să nu lucrăm cu voluntarii minori, din motive de siguranță. Tot pentru siguranță și pentru a ne asigura că cei implicați știu tot ce înseamnă Cruce Roșie, am decis să nu facem recrutări de voluntari noi.”

Efortul care ne-a adus împreună

“Am lucrat la foc continuu, fără să ținem seama de program. Cred că fiecare dintre noi am vorbit la telefon pentru 3 vieți. Nevoia de măști s-a transformat brusc într-o nevoie mult mai mare de manuși, combinezoane, dezinfectanți, aparatura medicală, pachete alimentare, pachete igienice, mașini pentru transportul donațiilor, spații de depozitare mai mari. Primeam cereri nenumărate. Pentru că ne-am dat seama că toate acestea necesită fonduri considerabile, am lansat campania de strângere de fonduri ”RomâniaSalveazăRomânia”. Succesul ei ne-a luat prin surprindere dar ne-a bucurat enorm. Am reușit să deschidem nenumărate uși, de la cea mai mică afacere personală, până la companii de renume și nu cred că ne ajung cuvintele pentru a mulțumi tuturor românilor pentru sprijinul pe care ni l-au acordat”.

Dincolo de efortul de a coordona o intervenție atât de complexă, oamenii Crucii Roșii au avut de gestionat așteptările tuturor celor care aveau nevoie de ei, cu dorința de a face bine pentru cât mai mulți.

“În domeniul umanitar cel mai greu este să decizi pe cine ajuți primul. Tuturor ne-a fost greu să spunem ”nu”, sau ”mai târziu”, sau ”facem tot posibilul”. A fost nevoie să prioritizăm și să alegem cele mai bune căi de acțiune. Și nu am uitat că vom continua și ”În vreme de pace”, de aceea, a trebuit să facem eforturi să rămânem Crucea Roșie și în afara acestei pandemii. Nu am putut opri Banca de Alimente, serviciile de îngrijire la domiciliu, serviciile de ambulanță.”

Redescoperind misiunea Crucii Roșii

Efortul, tensiunea și urgența tuturor nevoilor din această perioadă ar fi putut fi copleșitoare. Andreea și-a găsit motivația amintindu-și pentru ce a fost creată organizația.

“M-am gândit că acum putem învăța ce înseamnă ”alinarea suferinței”, protejarea celor vulnerabili, nediscriminare, independență, într-un cuvânt ”prima linie a asistenței umanitare”. Crucea Roșie s-a născut pe câmpul de luptă, iar Crucea Roșie Română a fost alături de români timp de 144 de ani neîntrerupt, în cele mai grele momente: războaie, calamități, epidemii, foamete, crize economice. Mi-am adus aminte cine suntem și de ce suntem și i-am rugat și pe colegii mei să nu uite acest lucru.”

Una dintre marile satisfacții ale oamenilor din Crucea Roșie Română este mobilizarea extraordinară a societății românești. “A fost “loc pentru toată lumea”. Am avut un scop comun, l-am urmărit și ne-am ajutat.”

Intervenția Crucii Roșii Române, prin ochii voluntarilor

Supereroii Crucii Roșii Române au fost, ca întotdeauna, voluntarii, spune Andreea Furtună. Fiecare a trăit experiențe pe care nu le va uita.

“Am livrat alimente în cămine de bătrâni și de persoane abandonate sau cu dizabilități. A fost trist să văd persoanele în vârstă stând, câte două, cu măștile pe față, sau singuri pe băncile din perimetrul clădirii. Se putea citi pe fețele lor dezamăgirea față de situație, iar pe lângă faptul că sunt singuri (departe de familie), sunt obligați să mențină distanța unul față de celălalt…Izolați în izolare.” – Ștefan Turcu – voluntar Crucea Roșie Brăila

“În această perioadă programul se poate schimba de la o zi la alta. Au fost zile în care am fost la beneficiari acasă (să le ducem diverse produse), au fost zile când am fost la București sau Drobeta Turnu Severin (la depozitul central și respectiv zonal), pentru a ridica produsele donate, în alte zile am fost sa cumpărăm produse și să facem pachete igienice și alimentare pentru persoanele vulnerabile.” – Ionuț Prohasca – voluntar Crucea Roșie Craiova

“M-a bucurat faptul că lumea s-a unit şi am simţit foarte intens sentimentul de grijă pentru comunitate, dorinţa de a fi unul lângă celălalt, chiar dacă nu s-a putut asta fizic. Sentimentul de a şti că ai tăi colegi din întreaga lume, care fac parte din Mişcarea Internaţională a Crucii şi Semilunii Roşii, luptă alături de tine…e ceva magic!” Andreea Dumitroae – Crucea Roșie Română

***
Crucea Roșie Română a fost în prima linie a asistenței umanitare de urgență, în perioada pandemiei COVID-19. Despre eforturile organizației și ale donatorilor, dar și rezultatele acestei intervenții, puteți afla mai multe pe website-ul organizației.

***

Sistemul Coca‑Cola în România a donat către Crucea Roșie România bani pentru echipamente medicale și băuturi pentru spitale și centre de carantină, în valoare totală de 200.000 de euro, iar Fundația Coca-Cola s-a alăturat inițiativelor de sprijin a comunitățlor locale prin alocarea unor fonduri suplimentare în valoare de 250.000 de dolari, destinate echipamentelor de protecție și testare.