Sistemul Coca-Cola din România a sprijinit dintotdeauna comunitățile în care operează. Având o comunicare permanentă cu cei din comunitatile din care facem parte, putem identifica rapid zonele în care este nevoie de ajutor și putem, astfel, să contribuim la rezolvarea anumitor probleme.
Așa am ajuns să donăm către Spitalul Municipal din Timișoara un echipament de extractie a ADN-ului, care a mărit capacitatea de testare SARS-CoV-2 a acestei unități spitalicești. Echipamentul permite realizarea unui proces complet automatizat pentru a efectua extracția probelor şi prelucrarea acestora cu Aparatul Real Time PCR, reducând timpul necesar pentru eliberarea rezultatelor testării pentru infecția COVID-19.
Aparatura a aparținut fabricii Coca‑Cola HBC din Timisoara, fiind parte din dotările laboratorului microbiologic, iar oportunitatea donației a fost identificată de colegii noștri din această fabrică.
Daniela Mureșan și colega ei, Lavinia Szvoren, care lucrau cu acest echipament în analizele de microbiologie, au fost cele care au venit cu ideea.„Aveam acest echipament funcțional, în stare foarte bună. Știind că este nevoie de aparatură pentru teste COVID-19 și că Spitalul Municipal din Timișoara are deja un aparat similar care l-ar completa pe al nostru, ne-am gandit să îl oferim instituției”, își amintește Daniela.
Primul pas a fost inițierea discuțiilor cu furnizorul de echipament pentru a confirma că aparatul este compatibil cu kit-urile de identificare a virusului, apoi au urmat discuțiile cu spitalul, la care au ajutat și colegii din departamentul de Public Affairs & Communication al Coca-Cola HBC. În final, aparatul a fost transferat în locația Spitalului Municipal cu ajutorul colegilor din departamentul de logistică.
„mi amintesc că a fost o zi foarte agitate, întrucât eu eram într-o situație specială – eram deja angajată la Coca-Cola HBC Italia și lucram din România din cauza pandemiei și, în paralel, îmi propusesem să definitivăm și acest proiect. Am fost așteptați la spital de echipa care era pregătită să lucreze cu aparatul, profesori ai Universității de Medicină și de doamna directorare a spitalului. După un update de software, aparatul a început să facă teste și functionează în continuare, mărind capacitatea de analiză, cu până la 100 de teste pe zi, într-o perioadă în care se făceau puține teste de acest fel. Ceea ce m-a impresionat este că, după 2-3 luni, reprezentanții spitalului m-au sunat pentru a ne transmite că aparatul funcționează foarte bine și ne-au mulțumit din nou””, povestește Daniela Mureșan.
a s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC din Timișoara în 2005 ca microbiolog, apoi a detinut functia de supervizor de microbiologie și director de calitate. În prezent, lucrează pentru Coca-Cola HBC Italia, ca director de calitate în fabrica Nogara. Și pentru ea, această perioadă a fost una plină de provocări, care au ajutat-o, însă, să aprecieze mai bine lucrurile cu adevărat importante.
„Eram într-o situție specială la începutul pandemiei, pentru că, deși eram deja angajată în Italia, am lucrat 2 luni de acasă, din România, apoi am pornit singură, cu mașina, spre Italia, unde am stat în carantină. Prin urmare, a fost multă muncă într-un context nou, departe de familie. Am realizat, totuși, în această perioadă, că trebuie să ne bucurăm în fiecare zi de lucrurile care ne sunt la îndemână și poate nu le apreciem îndeajuns. Nimeni nu este invincibil și am văzut cu toții că lucruri pe care le credeam imposibile s-au întâmplat. Prin urmare, cred că trebuie să fim tot timpul solidari, pentru a putea face față oricăror provocări”, mărturisește Daniela, care este acum departe de țară, dar se gândește în permanență la cei dragi, de aici.