Știți cum îi motivează primarul din Ciocănești (Suceava) pe copiii din comuna lui să pună mâna pe carte? Așa: în fiecare an, cei care iau Capacitatea primesc drept recompensă o cursă de rafting pe Bistrița Aurie.

Pe acest râu care străbate comuna, viitorii liceeni au parte de un fel de tur de onoare, căci lumea iese pe cheiuri să-i vadă. E și un fel de “la revedere”, întrucât în Ciocănești nu există liceu, așa că vor merge la liceele din Vatra Dornei sau din Câmpulung Moldovenesc.

De trei ani e tradiția asta în Ciocănești, iar în primii doi ani rata de promovare a examenului de Capacitate a fost de 100%. Anul acesta au picat doi elevi. N-au fost luați în barcă. Primarul Ciocan – căci da, așa îl cheamă pe edilul din Ciocănești – este mai strict decât J.K. Simmons în Whiplash.

Text de Cristian Delcea

Foto: Cristian Vasile (Igu)

Se schimbă și copilăria la țara, cum se schimbă toate în jur. Da, copiii de aici au internet, au selfie stick-uri, au șuvițe verzi în păr și scriu cu hashtaguri. Dar, pe lângă toate astea, copiii de aici pleacă mai departe în viață cu amprenta locală a Țării Dornelor.

Știu să încondeieze ouă, știu norii și ce anunță ei, știu plantele medicinale și cum trebuie să te aperi de șerpi. Sau cum se pescuiește la crap. Sunt învățați să iubească aceste locuri, de la cele mai vechi tradiții – simbolurile pictate pe case – până la legendele din zilele noastre. Nu știți cine e Relu Buliga, nici n-ați avea cum, dar micii microbiști din Ciocănești vă vor spune pe dinafară această poezie: “Relu Buliga, antrenorul Bucovinei Ciocănești, fost mare fotbalist, autorul primului gol din istoria echipei CSM Suceava în Liga I, în 1985”.

Copiii din Ciocănești coboară din barca de rafting și pleacă în viață cu mândria amprentei locale: mica lor echipă de fotbal, iile cusute de bunicile lor, apa care izvorăște de lângă casa lor natală. Se mândresc – și au tot dreptul s-o facă – “astea-s de la noi de-acasă”.