10 februarie 2022
Dorna, primul brand de apă minerală naturală din România îmbuteliat în ambalaj realizat din 100% rPET, a făcut un nou pas spre o lume fără deșeuri, instalând, la finalul lunii ianuarie a acestui an, primul dispozitiv inovator de colectare a deșeurilor de tip Litter Trap pe râul Dâmbovița, în apropiere de Târgoviște, ca parte a campaniei “Apa care are grijă de ape”.
Proiectul, inițiat în parteneriat cu Administrația Națională Apele Române și dezvoltat cu suportul organizațiilor non-guvernamentale CSR Nest din România și Clear Rivers – Olanda, implică instalarea a încă 4 astfel de dispozitive pe parcursul anului 2022, pe râurile Ialomița, Argeș, Jiu și Mureș.
Campania Dorna va continua așadar acțiunile de curățare astfel încât, în viitor, apele care se varsă în Dunăre și în Marea Neagră să fie mai curate.
“Este o inițiativă lăudabilă, fără doar și poate, care ar trebui repetată în cât mai multe locuri, atât timp cât în râurile noastre se găsesc foarte multe deșeuri, foarte multe ambalaje. Orice mesaj prin care încercăm să atragem atenția asupra importanței colectării separate și a unui comportament responsabil față de mediu în rândul cetățenilor va produce efecte pozitive. De aceea laud și încurajez aceste inițiative, le propun și celorlalți actori de pe piață să facă acțiuni similare, să se implice în conștientizare, să se implice în educare, să se implice în transmiterea acestui mesaj de comportament responsabil.”, declară ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna.
“Problema deșeurilor, în special a PET-urilor, pe cursul de apă, ne afectează pe toți. De aceea, pentru a diminua impactul pe care acestea le au asupra apelor, ne-am alăturat campaniei de curățare a râurilor, ”Apa care are grijă de ape”, inițiată de brandul de apă minerală naturală Dorna. Cu ajutorul dispozitivelor plutitoare care vor fi montate în acest an pe alte patru râuri (Ialomița, Mureș, Jiu și Argeș), vom reuși să oprim la sursă deșeurile care ajung în cursurile de apă.
Acest parteneriat este încă un pas important pe care îl facem pentru stoparea poluării apelor cu plastic, în calitate de autoritate publică care administrează resursa de apă. Împreună păstrăm apele curate!”, spune Laszlo Barabas, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR).
“Dorna a încercat dintotdeauna să diminueze impactul lăsat asupra mediului. Însă nu a fost niciodată mai aproape de natură decât este acum, când și-a asumat angajamentul de a deveni apa care are grijă de ape! Colectarea deșeurilor de pe râurile românești este un efort care se justifică pe mai multe niveluri, de la nevoia de a avea ape mai curate, până la cea de a trata deșeurile reciclabile ca pe resurse cu roluri deosebit de importante în economia circulară. Am demarat acest proiect alături de consumatorii noștri, pe care îi invităm să ni se alăture, alegând să colecteze separat ambalajele de tip PET și, astfel, să le trimită spre reciclare”, declară Iuliana Nedelcu, Marketing Director Coca-Cola România.
“Ne-am alăturat campaniei Dorna cu entuziasm și convingerea că efortul de a păstra apele curate este un element esențial pentru a face mediul mai curat, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare. Dispozitivul de colectare a deșeurilor de tip Litter Trap este o noutate pentru România, iar prin modul în care a fost proiectat și prin mecanismul de funcționare, reprezintă o soluție sustenabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător: este fabricat din plastic reciclat, nu necesită alte resurse și nu afectează flora și fauna subacvatică”, spune Sergiu Sebesi, Președinte Asociația CSR Nest.
Dispozitivele plutitoare pe care Dorna le instalează în cadrul acestei campanii sunt concepute de organizația non-profit Clear Rivers din Olanda, ele fiind gândite să extragă deșeurile din apă într-un mod pasiv: nu necesită energie sau intervenție umană pentru funcționare, ci se bazează exclusiv pe vânt și pe curenții din apă, care împing deșeurile în interiorul dispozitivelor. Cunoscute sub denumirea de Litter Trap, aceste dispozitive sunt, de fapt, niște sisteme plutitoare, capabile să capteze gunoiul de la suprafața apei până la adâncimea de 1 m sub apă.
Creșterea capacității de colectare se face cu ajutorul unor brațe plutitoare, întinse pe lățimea râului, pentru a acoperi o suprafață cât mai mare. Deșeurile astfel captate sunt direcționate către o “capcană” de unde, odată colectate, nu mai pot scăpa înapoi pe suprafața râului, chiar dacă se schimbă direcția curenților, ele fiind blocate printr-un sistem inovator cu ușă semi-închisă. Capcanele sunt realizate, la rândul lor, din plastic colectat de pe ape și reciclat ulterior. Această caracteristică transformă aceste dispozitive în produse “circulare”: colectarea deșeurilor plutitoare se face astfel cu ajutorul plasticului colectat anterior de pe cursurile altor ape.
Odată puse în funcțiune, dispozitivele pot colecta până la 5 metri cubi de deșeuri în fiecare zi (pentru un singur dispozitiv), cantitatea putând varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi tipul și greutatea plasticului colectat, condițiile meteorologice, curenții de apă și vânt etc. Deșeurile acumulate de fiecare dispozitiv vor fi, ulterior, trimise la stația de sortare și apoi redirecționate către fabricile de reciclare pentru a fi transformate în materiale noi.
Dincolo de impactul direct asupra mediului prin inovarea ambalajelor, reutilizarea resurselor și măsurile pentru reducerea poluării, obiectivul Dorna este de a inspira cât mai mulți oameni să participe la această schimbare, prin adoptarea unui comportament responsabil față de mediu și însușirea principiilor colectării separate. Inițiativa Dorna se înscrie, astfel, sub viziunea platformei de sustenabilitate a Sistemului Coca-Cola, Dupa Noi – #NuNeOprimAici.
rPET: Bei Dorna, faci bine
Lansarea, în primăvara 2020, a ambalajului realizat din 100% PET reciclat, a însemnat pentru Dorna înlocuirea celor 5.000 de tone de plastic nou puse pe piață anual, cu plastic realizat din material reciclat, odată cu trecerea portofoliului Dorna la ambalaje din rPET.
Ambalajul de tip rPET păstrează aceleași standarde de calitate și siguranță ale ambalajelor Dorna și nu influențează în niciun fel conținutul de apă din interior, aceasta păstrându-și intacte proprietățile și puritatea.
Pe lângă reducerea cantității de plastic puse pe piață, sticlele realizate din rPET prezintă și alte beneficii pentru mediu, unul dintre acestea fiind reducerea energiei utilizate. Pentru a crea o sticlă din conținut reciclat, este nevoie de 75% mai puțină energie decât pentru crearea unei sticle din material virgin. În plus, fiecare tonă de rPET produsă salvează 1,5 tone de CO2, reducând astfel amprenta de carbon în procesul de producție.
Ambalajele de tip rPET se deosebesc de sticlele din PET reciclabil folosite până acum pentru îmbutelierea apei Dorna prin faptul că au trecut cel puțin o dată printr-un proces de reciclare. În plus, ele sunt în continuare și reciclabile, la fel ca orice alt obiect realizat din material de tip PET.
Dorna face parte din Sistemul Coca-Cola (Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România), care își propune ca, până în 2030, să recupereze o cantitate de ambalaje egală cu cea pe care o pune pe piaţă. Mai exact, pentru fiecare sticlă sau doză vândută, Sistemul Coca-Cola își propune să ajute la colectarea și reciclarea unei cantități identice.