Platforma națională de educare a publicului și susținere a colectării selective a deșeurilor, ”Azi pentru Mâine”, își crește impactul de la un an la altul. Cea de-a doua ediție a proiectului desfășurat pe litoral, ”Azi pentru Mâine pe Plajă”, se încheie cu performanțe importante: peste 23.500 de kilograme de deșeuri colectate separat, cu sprijinul a 60 de parteneri HoReCa implicați în proiect și amplasarea, pe plaje, a 120 de containere de colectare a deșeurilor, pe trei fracții. Inițiativele desfășurate pe litoral s-au încheiat sâmbătă, 3 octombrie, cu o acțiune de curățare a plajei, în Constanța și Neptun, derulată cu sprijinul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, la care au participat voluntari Coca-Cola, CSR Nest și ai ONG-urilor partenere ale proiectului, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța și Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului, Filiala Constanța.

Rezultatele proiectului susținut de Fundația Coca-Cola și implementat de Asociația CSR Nest le depășesc pe cele de anul trecut, atât prin cantitatea de deșeuri colectată (mai mult decât triplu față de 2019), cât și prin numărul de parteneri HoReCa atrași în proiect (aproape dublu). Anul acesta, proiectul a acoperit 17 kilometri de plajă, aproape 50% din litoralul românesc.

Ca urmare a inițiativei de succes din 2019, un număr mare de operatori economici au fost interesați, anul acesta, să devină parteneri în proiect, pentru a implementa și promova colectarea selectivă a deșeurilor. 60 de terase de pe litoral au amplasat infrastructura de colectare selectivă a deșeurilor pe plaje, oferită prin proiectul Azi pentru Mâine, participând, totodată, la inițiativele de informare a turiștilor și intrând într-o competiție pentru a colecta cea mai mare cantitate de deșeuri. În proiect au fost incluse, astfel, 400 de persoane din management-ul și personalul teraselor de pe litoral.

Inițiativele derulate pe litoral au avut, totodată, și o componentă de informare a turiștilor. Astfel, 62.600 de persoane prezente pe litoral vara aceasta au fost expuse mesajelor de educare în ceea ce privește colectarea selectivă, prin materialele de comunicare ale proiectului.

Proiectul a implicat și 100 de voluntari în acțiunile de informare desfasutate de-a lungul verii pe plaje.

Totodată, la acțiunea de curățare a plajelor desfășurată în 3 octombrie, 50 de voluntari au reușit să strângă 55 de saci cu deșeuri de pe două plaje, din Constanța și Neptun.

„Ne bucură să vedem, de la un an la altul, o deschidere tot mai mare a cetățenilor, a partenerilor din HoReCa, a ONG-urilor și a autorităților față de subiectul colectării selective a deșeurilor de ambalaje. Angajamentul Coca-Cola este ca până în 2030, pentru fiecare sticlă sau doză vândută la nivel global, să contribuim la colectarea unei cantități identice. Suntem de părere că dacă un ambalaj poate fi reciclat, el ar trebui să fie reciclat, așadar, obiectivul nostru este să creștem nivelul de informare și de implicare al societății și, totodată, să găsim soluții pentru a face, din colectarea separată, o posibilitate și un obicei.” Constantin Bratu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola România.

„Ne bucurăm să observăm că anul acesta populația a fost și mai deschisă la informarea privind importanța colectării selective a deșeurilor reciclabile. Cantitățile colectate ne arată că turiștii sunt din ce în ce mai responsabili și încep să conștientizeze că un efort individual, coagulat, poate duce la un efort colectiv cu impact pozitiv, pe termen lung asupra mediului înconjurător. Nu în ultimul rând, și implicarea partenerilor din HoReCa a contribuit la succesul ediției din acest an a proiectului Azi pentru Mâine pe Plajă”, spune Sergiu Sebesi, Președintele Asociației CSR Nest.

Platforma Azi pentru Mâine continuă eforturile de a educa și susține colectarea separată a deșeurilor și după încheierea inițiativelor de pe litoral. În perioada următoare, prin componenta dedicată colectării selective în comunitate, platforma le va oferi cetățenilor, ONG-urilor și instituțiilor publice din regiunea de Sud a României posibilitatea de a crea parteneriate cu autoritățile locale și companiile private, astfel încât acestea să își unească forțele pentru a promova și pune în aplicare sistemul de colectare separată a deșeurilor in vederea reciclării acestora. De asemenea, va reîncepe Azi pentru Mâine în școală, un proiect de educație derulat în rândul elevilor din ciclul gimanzial, din mediul urban, cu scopul de a crește nivelul de înțelegere a importanței colectării separate a deșeurilor și reciclării acestora, la care se adaugă montarea de infrastructură de colectare separată în fiecare școală din proiect.

Ca parte a angajamentului său global, O lume fără deșeuri, Compania Coca-Cola lucrează pe plan local alături de Coca-Cola HBC România pentru gestionarea responsabilă a problemei deșeurilor de ambalaje. Compania investește în susținerea obiectivului de colectare 100%, cu scopul de a-i ajuta pe consumatori să înțeleagă ce, cum și unde să recicleze. Coca-Cola susține colectarea de ambalaje în întreaga industrie, inclusiv de sticle și doze de la alte companii. Totodată, pentru a-și atinge obiectivul, Coca-Cola investește constant în îmbunătățirea ambalajelor utilizate, cum ar fi initiațivele deja implementate: îmbutelierea întregului portofoliu de apă (Dorna, Dorna Izvorul Alb și PoiaNa Negri) în ambalaj din 100% PET reciclat sau reducerea cantității de plastic utilizate pentru fiecare ambalaj. În România, 100% din ambalajele puse pe piață de către companie sunt reciclabile.