La mai bine de două luni de la redeschiderea localurilor, Iulia Coadă, proprietara restaurantului Da Vinci din Ploiești, vede o îmbunătățire a situației. Întoarcerea a fost, însă, dificilă după perioada stării de urgență: clienții erau reticenți, chiar dacă își doreau să iasă în oraș ca înainte.

Restaurantul Da Vinci din Ploiești nu face o excepție când vine vorba despre provocările întâmpinate de sectorul HoReCa, odată cu izbucnirea pandemiei. Eforturile sunt uriașe, de la asigurarea în permanență a materialelor de protecție pentru angajați, la strategiile de marketing prin care localurile încearcă să rămână profitabile în noul context. Redeschiderea terasei a adus multă bucurie echipei de la Da Vinci, însă perioada care a urmat nu a fost ușoară.

”La început, restricțiile impuse pentru siguranța celor care ne trec pragul îi descurajau pe clienți. Noi am respectat totul cu strictețe, ba chiar am luat și măsuri suplimentare pentru igienizare. După două luni, lucrurile s-au mai schimbat, oamenii sunt mai receptivi, dar vara se încheie și nu știm ce ne așteaptă în viitor”, spune Iulia Coadă.

Este o perioadă în care toate localurile apelează la inițiative de marketing care să le susțină activitatea, precum campaniile promoționale. Cu o astfel de inițiativă, menită să sprijine activitatea partenerilor HoReCa, a venit și Coca-Cola, iar restaurantul Da Vinci este unul dintre cei care au pus-o în practică. Prin campania ”Această Coca-Cola este din partea noastră”, oferim vouchere online pe care consumatorii le pot descărca și folosi în localurile partenerilor noștri. Astfel, oamenii au un motiv în plus să revină la terasele preferate, unde se simt în siguranță.

Iulia Coadă crede că sectorul HoReCa va avea nevoie, în continuare, de soluții. Dacă vremurile încă ne mai pot lua prin surprindere, pentru fiecare dintre noi este important să știm că, la greu, putem găsi sprijin în ceilalți.