La jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, în judeţul Caraş-Severin, acolo unde oraşul pare că îşi pierde urma la fiecare cotitură de drum, natura ascunde una dintre cele mai de preţ moşteniri ale României. Cascada Bigăr – nominalizată în 2013 drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume, conform World Geography.

Până de curând, povestea Cascadei Bigăr, spusă de orice localnic, ar fi început mândru cu legenda impresionantă a zonei. Ai fi aflat că de aici începe Tărâmul Regăsirii Dorului dintre flăcăul Bigăr şi sortită inimii lui, cea care şi-a prefăcut părul în cascadă de lacrimi pentru a putea renaşte împreună.

Ar fi continuat apoi cu regretul realităţii de peste ani, materializat în teama pierderii unei comori cunoscute de prea puţini dintre noi. Şi chiar de te-ai fi încumetat să o afli, cu greu ai fi ajuns să vezi magia ascunsă la poalele cascadei, pentru că drumul până acolo, spun oamenii locului, nu-i deloc uşor, nici sigur.

Orice drum începe cu un prim pas.
Noi l-am făcut din convingerea că ce-i al locului trebuie să rămână şi celor care vin #dupănoi.

La iniţiativa unui grup de angajaţi ai fabricii noastre din Timişoara care au descoperit frumuseţea şi valoarea acestor locuri, ne-am implicat într-un amplu proiect de amenajare eco-turistică, contribuind astfel la protejarea cadrului natural şi la valorificarea potenţialului turistic al zonei.

Un an mai târziu, printr-o investiţie totală de 140.000 de euro, inauguram alături de partenerii noştri –Asociaţia Viitor Plus (coordonatorul proiectului), compania CON-A, Primăria Bozovici şi Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița – nu doar cele mai importante lucrări din proiect, dar şi o nouă perspectivă asupra Cascadei Bigăr. La scurt timp după inaugurate, numărul vizitelor s-a dublat, atingând un prag de 100.000 de turişti, dintre care mai mult de 90% au declarat că se vor întoarce în zonă. Iar ceea ce ne bucură și mai tare, este dezvoltarea turistică din zona imediat apropiată cascadei. Având în vedere creșterea semnificativă a numărului de turiști din zonă, micile afaceri din zonă au crescut, sau alte s-au născut.

Povestea continuă şi astăzi. Bigăr rămâne o destinaţie turistică valoroasă pentru România care atrage anual un număr tot mai mare de vizitatori.

Lucrările de amenajare de care te poţi bucura când vizitezi Cascada Bigăr:
– traseul pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;
– drumul de acces de la intrarea în Parc şi platforma de acces către baza cascadei;
– poteci de acces între cascadă si izvor şi un spaţiu de trecere către Grota Bigăr
– panourile informative, pubelele ecologice, marcajele de atenţionare şi locurile de repaus

#NuNeOprimAici

Urmăreşte şi povestea inițiativei angajaților noștri: