Categories
Comunitate

Chemați Salvamontul!

La ce vă duce cu gândul cuvântul „salvamont”? Probabil că la știri despre oameni prinși între nămeți, la turiști rătăciți noaptea prin păduri, la tot felul de pericole pe care nu le luăm în calcul atunci când plecăm pe munte. Pare că nu e un cuvânt prea bun pentru un început de excursie. Nimeni nu vrea să se întâlnească cu salvamontiștii.

Stop.
Acum intrați pe Facebook și căutați „salvamont vatra dornei“. Acolo veți da peste Petrică Ariciuc, șeful salvamontiștilor din acest orășel de la poalele munților. Petrică e salvamontistul de care aveți nevoie chiar și atunci când nu sunteți în primejdie. El e omul care aduce adrenalina în mirifica Țară a Dornelor. Veți afla că iarna se face schi pe pârtiile din zonă și, chiar dacă n-ați mai schiat niciodată, puteți începe aici. Există telescaun, teleschi și babyski.

Vara, dacă aveți curaj, puteți urca pe Masivul Rarău. Pe Pietrele Doamnei, la 1.700 de metri, puteți face escaladă asistați, desigur, de Petrică și băieții lui. Veți învăța să profitați de orice rid din stâncă pentru a ajunge sus. Merită, căci peisajul este pe atât de frumos pe cât de grea este escalada (nu trebuie să afle prietenii de pe Facebook, dar urcarea pe versanți se face cu frânghii de protecție). Tot vara puteți încerca senzația unică de a traversa râul Bistrița pe tiroliană.

Se face, după cum știți deja, și rafting în Țara Dornelor. Și nu numai la Ciocănești. Sunt trasee spectaculoase în zonele Zugreni sau Toance, la 20-30 de kilometri de Vatra Dornei. Aici, cursele de rafting sunt organizate de salvamontiști. Cel mai bun anotimp de mers la rafting e primăvara, când se topesc zăpezile, iar Bistrița e învolburată.

Cei care vor aventură pe uscat pot merge cu bicicleta în parcurile naturale. Sunt trasee marcate spre Neagra Șarului și spre Rusca. Peste 70 de kilometri pot fi străbătuți pe bicicletă în jurul masivelor muntoase.

Cicloturismul este, cu siguranță, modul cel mai bun și mai nepoluant de a descoperi frumusețile acestei zone.
Și totuși va veni un moment în care, oricum ați seta pinioanele și foile bicicletei, nu veți mai putea urca pe pantele prea abrupte. Atunci, numai calul vă va putea ajuta. Se traversează munții pe cai huțuli, ca în secolul al XVIII-lea. Puteți opta pentru excursii de două-trei zile, să uitați complet de lumea aglomerată de jos. Seara veți campa în locuri sigure, veți face focul și vă veți gândi la toate gândurile pe care, de-a lungul anilor, le-ați pus on hold.

Sunt multe lucruri de făcut în Țara Dornelor. Împrieteniți-vă cu salvamontistul și el vă va spune. Când mergeți la munte, nu mergeți doar să vedeți munți. Mergeți și să cunoașteți oameni. E parte din evadare.

Veți descoperi că salvamontistul vă salvează din monotonia ucigătoare a orașului.

Credit foto: : Silviu Matei

Categories
Mediu

Huțulii, singura rasă de cai autentic românească

În Țara Dornelor, dincolo de frumusețile naturale și de tradițiile bine păstrate, se află o bucată vie de istorie a României a cărei valoare este inestimabilă: caii huțuli.

Este vorba despre o rasă de cai mici (maximum 150 cm, 400 kg) originară din Munții Carpați, a cărei primă menționare istorică datează din 1606, într-o lucrare de profil numită „Hippica”. Acești cai au fost rescuți pentru muncă – transport de mărfuri, cel mai adesea, pe cărările înguste de munte – și sunt foarte disciplinați și liniștiți.
Tocmai de aceea huțulii sunt folosiți în turismul ecvestru și la călărie pentru copii. În Țara Dornelor se poate face turism ecvestru, cu însoțitor, în Parcul Național Călimani, iar turiștii pot descoperi din altă perspectivă frumusețile locale precum Rezervația Geologică „12 Apostoli” sau Călimanul Cerbului, dar și alte locuri minunate.

Pe drum, însoțitorul le va povesti despre această rasă de cai a cărei valoare este inestimabilă, astăzi existând mai puțin de 3.500 de cai huțuli în lume. Numele lor vine de la o populație care a locuit și în zona Oușor, huțulii, unul dintre cele mai misterioase și mai interesante grupuri de oameni ai munților de la noi, despre originea cărora etnologii nu știu foarte multe nici în aceste vremuri.

O populație despre care se spune că era mândră și foarte tăcută și care l-a fascinat și pe Mihai Eminescu care credea „că ar fi urmaşii unor triburi dace slavizate”, spre deosebire de toate triburile din jurul lor care s-au romanizat parţial, dând astfel naştere românilor.

Vorbim deci despre o rasă de cai cu adevărat arhaică, apreciată în mod deosebit nu doar în zonă (unde calul a fost un sprijin real pentru familiile oamenilor de la munte), ci şi la nivel internațional. În 1994 s-a înființat Federația Internațională a Huțulului, care are drept obiectiv conservarea acestei rase, România având cele mai multe astfel de cabaline.

Deşi dintr-o rasă mică, caii huţuli sunt rezistenţi, au forţă și robusteţe. Sunt cai vânjoşi, cai tipici de munte, motiv pentru care au fost folosiţi de diferite armate pentru transportul alimentelor, al armamentului, al muniţiilor sau al răniţilor. Rezistă foarte bine la temperaturi scăzute, căci în aceste locuri iarna se înregistrează frecvent temperaturi mai mici de -30 de grade Celsius.

Dacă ajungeți în zonă, rezervați-vă o jumătate de zi pentru turism ecvestru, pentru a descoperi în Parcul
Național Călimani o parte din istoria vie a lumii. Instructorii sunt pregătiți să primească și turiști care nu sunt practicanți ai echitației, iar caii sunt foarte prietenoși și liniștiți.

Credit foto: : Teodora Maftei