Category: Dupa noi dainuie ce-i al locului

În inima munţilor Apuseni, într-un sat izolat de grabă şi repede, ne întâmpină primul muzeu viu din România. Prin fiecare legendă transmisă de bătrânii locului, aici eşti parcă mai aproape să-ţi întâlneşti rădăcinile şi strămoşii, într-o lecţie de istorie care ţi se dezvăluie de cum înaintezi pe coline.

Muzeul Viu de la Tecşeşti a apărut dintr-o motivaţie asemănătoare promisiunii pe care ne-am facut-o şi noi la începutul călătoriei După Noi – aceea de a duce mai departe poveştile autentice şi graiul românesc în toate formele sale de expresie.

Este şi motivul pentru care susţinerea acestei iniţiative a fost următorul pas firesc în drumul nostru. Împreună cu ceilalţi parteneri ai proiectului, ajutăm misiunea de a transforma satul Tecșești într-o expresie vie a meşteşugului şi într-o școală de restaurare și reabilitare tradițională.

Aici, tineri, elevi și studenți din întreaga țară întâlnesc aspectele practice din arta tradițională şi participă activ în tabere de restaurare, pictură, fotografie și muzică, având şansa să trăiască istoria pe viu, ca mai apoi să o dezvăluie şi celor care vin #dupanoi.

Descoperă mai multe despre istoria acestui loc şi hai După Noi prin gospodăriile muzeului. www.laorigini.org

Atunci când îți pasă, implicarea vine firesc. La fel de firesc ne dorim să fie și demersul nostru, de a împărtăși cât mai multora dintre voi povestea unor comori, despre care, poate, nu ştiaţi foarte multe. Când am pornit în această călătorie, am făcut-o din nevoia de a ne defini pe noi ca oameni, pe de o parte, și pe noi ca producători și îmbuteliatori de ape minerale și băuturi răcoritoare, pe de alta. Am avut în vedere țelul nostru, acela de a inspira un viitor mai bun, de a răspândi fericire și de a-i uni pe oameni.

Pentru a ne aminti de ce suntem aici și în ce credem cu adevărat. Unul dintre lucrurile care ne unesc este conștientizarea faptului că suntem ceea ce lăsăm în urma noastră. Așa a apărut ideea „După noi”.

Alegerea Țării Dornelor este doar un prim popas în călătoria noastră spre mai bine și mai frumos care a venit la fel de firesc. De aici izvorăște apa pentru produsele noastre Dorna, Dorna Izvorul Alb și Poiana Negri, aici se află fabrica în care îmbuteliem apele noastre minerale şi aici trăiesc, alături de familiile lor, peste 150 de colegi.

Ţi-am pregătit o colecţie de 30 de poveşti care te vor face să te îndrăgosteşti, iremediabil, de oamenii care sfinţesc Ţara Dornelor. De obiceiurile lor prietenoase ŞI cu graba omul modern ŞI cu răbdarea lucrului bine făcut. De casele-muzeu în pragul cărora găseşti mereu pe cineva bucuros să-ţi dea “ziua bună”. De gastronomia care se-mpleteşte numai bine cu împrejurimile şi traseele care te invită să le străbaţi în lung şi-n lat. Şi multe-multe altele, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

 
Şase motive să vizitezi Ţara Dornelor, Ţara Dornelor prin ochii unui turist, Save the date în Ţara dornelor, Vatra Dornei cea ascunsă, Profil de dornean, Dorna, substantiv în DEX, 10 termeni din dicţionarul de meşteşugar dornean, Ciocăneşti, satul cu case ca-n poveşti

Cateodată, drumul cel bun este, de fapt, o potecă. O potecă ce pornește de la Mănăstirea Putna, trece prin Țara Dornelor, apoi traversează cele mai frumoase zone din Transilvania și ajunge la Dunăre. Via Transilvanica este un drum curajos, fiindcă ne ajută să redescoperim repere și să vorbim despre cine suntem noi cu adevărat, de la firul de iarbă de pe malul Dunării, până la crestele munților.

Asociația Tășuleasa Social și-a propus, în 2018, să amenajeze un traseu de aproximativ 1.200 de km, de la Putna până la Drobeta Turnu Severin, care se poate parcurge pe jos în mai multe săptămâni sau parțial, în câteva zile, după puterea și dorința călătorului. Infrastructură Via Transilvanica furnizează date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone geografice. Fiind vorba de amenajarea unui drum extins, aceasta se face în mai multe etape.

N-am rezistat tentației de a porni într-o nouă călătorie, așa că, în 2018, Coca-Cola HBC România a devenit partener al proiectului și sponsor pentru un total de 75 de kilomentri din Via Transilvanica. Ne-am alăturat, mai întâi, cu 10 kilometri iar în 2019 am adăugat 50 kilometri la traseul care acoperă, astfel, toată Țara Dornelor, plecând de la Tășuleasa Social. În 2020 am contribuit cu încă 15 kilometri și suntem mândri de fiecare pas parcurs pe ”drumul care unește”.

#NuNeOprimAici.

Nu îți dă teme de casă și nici lucrare de control. Cu toate acestea, natura este cel mai bun profesor! „Școala de Mers pe Munte” este un proiect desfășurat în aer liber, unde cunoștințele teoretice și practice despre mersul pe munte, alpinism, camping și viața în aer liber sunt prezentate într-un mod care te face să te îndrăgostești de natură.

Sala de clasă se întinde cât toți Munții Călimani, iar participanții sunt învățați și instruiți nu numai cum să călătorească, ci și cum să se protejeze. Se pot înscrie persoane neexperimentate/”începătoare” cu vârsta peste 18 ani, care sunt interesate să afle mai multe despre drumeţie şi geografie montană, mediu înconjurător şi protejarea acestuia, precum şi legătura dintre aceste noțiuni și voluntariat.

Obiectivul principal al proiectului derulat de Coca-Cola HBC România împreună cu Tășuleasa Social este de a instrui oamenii să adopte un stil de viață activ și sănătos, dobândind cunoștințele necesare mersului pe munte și punându-le în practică. În secundar, proiectul își propune să valoritice potențialul natural al Munților Călimani, Țara Dornelor și zona înconjurătoare.

În 2015 și 2016 am organizat primele două ediții „Școala de Mers pe Munte“, unde am pregătit 600 de persoane dornice să învețe lecția muntelui. Entuziasmul și numărul mare al celor care au depus formularul de înscriere ne-au convins de succesul unui astfel de program și ne-au încurajat să ajungem până la cea de-a cincea ediție.

Pe 14 aprilie, 2018, doi copii parcurgeau, pe jos, șase kilometri, pentru a aduce la școala din localitatea lor plasticul pe care l-au strâns în vacanța de Paști. Scena descrie perfect energia extraordinară din jurul proiectului de promovare a colectării separate a plasticului, pe care l-am derulat în 2018, alături de Asociația Tășuleasa Social.

Povestea celor doi copii este o lecție de responsabilitate pentru fiecare dintre noi. Iar Ziua bună! Ziua Voluntarilor Mici este exact despre asta – despre a forma generații de cetățeni responsabili și implicați în comunitate.

Alături de Tășuleasa Social, am încurajat elevii din 5 județe să colecteze plasticul separat, pentru ca materialul strâns de ei să poată fi apoi reciclat. Voluntarii Tășuleasa Social au vizitat 131 de școli și au ținut ateliere de informare pe tema protejării mediului. La finalul perioadei dedicate colectării plasticului, ne-am unit forțele, împreună cu partenerii proiectului, pentru a strânge, de la fiecare școală implicată în proiect, sacii cu materiale reciclabile. 30 de camioane au parcurs 4.000 de kilometri pentru a ridica până la ultimul sac cu plastic. Iar bucuria micilor voluntari, care și-au îndeplinit misiunea, colectând 50 de tone de plastic în 30.000 de saci, a fost recompensa cea mai de preț.

Un munte de plastic este ceea ce pot aduna câteva sute de oameni, în două săptămâni, pentru un mediu mai curat. Un strop de voință este tot ce ne trebuie, așa cum ne-au demonstrat micii voluntari.
#NuNeOprimAici

Țara Dornelor e un ținut de o frumusețe sălbatică, străbătut de apele învolburate ale Bistriței și ale Dornei și ocrotit de niște frați de piatră carpatini – la răsărit sunt Munții Bistriței, la miazănoapte – Giumalău și Suhard, la miazăzi – Munții Călimani.

Cei din urmă adăpostesc și un parc național având în componență mai multe rezervații naturale și incluzând cel mai mare crater vulcanic din România (cu un diametru de circa 10 kilometri). Întins pe teritoriul administrativ al județelor Mureș, Suceava, Harghita și Bistrița-Năsăud, Parcul Național Călimani își dezvăluie bogățiile încă de la Centrul de vizitare (practic, una dintre cele 20 de intrări în această arie protejată de interes național).

I-am zărit și noi pe huțuli. Noi, cei care am făcut parte dintr-un grup de jurnaliști sosiți în Bazinul Dornelor pentru a vedea cu ochii lor această zonă unică din România. În toată perioada petrecută în acest bazin – care a fost, de-a lungul istoriei, și independent, și parte a imperiului austro-ungar – am avut nenumărate revelații, atât legate de natură, cât și de modul în care comunitatea locală știe să păstreze și să dea mai departe.

Am avut rarul privilegiu de a cunoaște în amănunt o regiune pe care o cunoșteam vag de la școală și, ceva mai recent, din instantaneele postate în rețelele de socializare. Dar una e să povestești că a fost OK cazarea și cu totul alta să și stai la una dintre cele 150 de pensiuni din Țara Dornelor. Nu-i rău să citești impresii despre râul Bistrița Aurie și să vezi niște fotografii care-ți iau ochii, însă e cu totul altceva să îi auzi curgerea de-a lungul comunei Ciocănești. Și e o mare diferență între a asculta ce-ți povestesc colegii de serviciu despre raftingul practicat te miri unde și, respectiv, să descoperi că se poate vâsli pe cinste în apele repezi ale Bistriței Aurii, într-un traseu cu grad de dificultate mediu, dar pe care-l vei ține minte multă vreme.

Printre revelații, dacă nu chiar în fruntea lor, i-am așeza pe oamenii locului. Pe cei din comuna-muzeu Ciocănești, oameni gospodari și păstrători de tradiții, care se îmbracă în straie populare nu doar duminica și în niciun caz de ochii turiștilor, ci pur și simplu fiindcă se simt bine în ele. Căci aceste haine poartă pe ele motivele populare care se găsesc și pe case, și pe ouăle pe care le încondeiază cu măiestrie, și pe armele părinților fondatori ai Țării Dornelor, primii care s-au așezat în acest ținut fără seamăn, o zonă balneară cu o peisagistică excepțională.

Am cunoscut oameni ai muntelui, de la rangerșii care iau la picior Parcul Național Călimani până la oficialitățile care militează pentru ideea produsului montan. Am dat mâna cu primari și cu ciobani, cu artizani și cu muzeografe, cu meteorologi și cu țesătoare, cu șoferi și cu doamne care se întâlnesc sâmbătă de sâmbătă, muzeografe, cu meteorologi și cu țesătoare, cu șoferi și cu doamne care se întâlnesc sâmbătă de sâmbătă, după o convocare pe Facebook, pentru a țese și a povesti împreună.

Am cunoscut simboluri ale unei Românii în care ceea ce e de valoare dăinuie, dar locuitorii nu se mulțumesc să transmită din tată-n fiu ce a dus peste mări și țări faima acestor ținuturi în care viața, înainte de a fi frumoasă, e aspră.

Oamenii din primul sat cultural al țării, precum și cei din împrejurimi, vor mai mult: pentru ei și pentru cei care vor urma. Vor un muzeu al mineritului; vor un drum comunal; vor asfaltarea a trei kilometri de șosea, pietruirea a șapte kilometric de drumuri forestiere; vor ca românii din celelalte zone ale țării să-i cunoască, să ajungă ușor la ei, să le mănânce păstrăvii, să petreacă împreună de sărbători în orice anotimp, să le călărească huțulii, să le învețe munții pe de rost, să le bea apa curată, să le viziteze muzeele în care ei înșiși au donat obiectele, să li se spună, ca nicăieri, „La mulți ani!” când strănută, să creadă în galben, roșu și Negru (culorile de pe ouăle încondeiate), să nu mai fie nevoiți să plece în altă țară atunci când nu se mai ajung cu banii (oameni căliți, dornenii nu vor pleca în emisfera sudică dacă vor pleca de aici, ci în Norvegia, fiind obișnuiți cu frigul și cu asprimea vieții).

Oamenii din Țara Dornelor îi așteaptă pe turiști cu liniștea celor care știu că a primi trebuie să fie precedat de a oferi. Iar ei ne oferă, cu simplitate de munteni, o carte deschisă, cu pagini minunate de istorie naturală, antropologie, geografie, dar și lecții care nu sunt cuprinse în nicio programă școlară.

Sunt lecții de viață, despre ce a fost, despre ce este, despre ce va rămâne.

Credit foto: Cristian Vasile