Categories
Comunitate Sprijin pentru comunitate

Când vrei să ajuți, lasă-ți imaginația să lucreze. Cum am început să producem viziere în fabrica Coca‑Cola din Ploiești

Cum am inceput sa producem viziere in fabrica Coca-Cola din Ploiesti

Cum pot eu să ajut? E o întrebare la care mulți dintre noi și-au dorit să răspundă în perioada aceasta. Iar unii chiar au găsit moduri ingenioase de a o face: cu puțină imaginație și oferind din timpul lor, ca să facă bine.

Se spune că dacă-ți poți imagina un lucru, cu siguranță îl poți realiza. Poate ca acum ceva timp, colegii noștri din fabrica de la Ploiești nu s-ar fi gândit că vor produce acolo altceva decât băuturi. Dar, stim bine, ultimele luni au adus cu ele o realitate total diferită. Iar această realitate ne-a făcut să căutăm soluții, să venim cu și mai multe idei. Și ei, ca și noi, și-au dorit să facă ceva în plus. Își doreau să ajute. Câțiva dintre ei au văzut o oportunitate în tehnologia de ultimă generație. Așa a ajuns în fabrica Coca-Cola HBC din Ploiești o imprimantă 3D, gata să se apuce de treabă. De aproximativ o lună, echipamentul, primit de la Grupul Coca-Cola HBC, lucrează full time, într-un scop generos: produce viziere de protecție.

Alexandru Stan este colegul nostru din Ploiești care coordonează departamentul de automatizări. Să spunem că…nimic nu (se) mișcă fără știrea lui. E de cinci ani în echipă și, de o lună, și-a adăugat, voluntar, pe listă un proiect care îi aduce satisfacții, dincolo de job: vizierele care pot oferi protecție suplimentară celor mai expuși riscurilor infectarii cu noul coronavirus. Are alături o întreagă echipă de proiect, pentru că inițiativa a atras mulți voluntari Coca-Cola HBC.

„Lucrăm la acest proiect de la începutul lunii mai. Ne bucurăm să putem contribui, pentru că știm cu toții câtă nevoie este de echipamente de protecție. Am început să facem teste și să calibrăm aparatura încă de a doua zi după ce am primit imprimanta în fabrică. E un proces în două faze. Mai întâi producem rama vizierei, cu ajutorul imprimantei 3D, iar apoi trebuie asamblată folia protectoare.”

O muncă de echipă

”Imprimanta 3D generează două rame pe oră. Ca să putem produce cât mai multe viziere, ne-au ajutat și colegii din tura de noapte. În acest ritm, ajungem la aproape 50 de viziere produse pe zi. Departamentul nostru de automatizări se ocupă de imprimarea acestor rame iar colegii de la producție ni s-au alăturat pentru asamblarea lor. Suntem dispuși, cu toții, să rămânem în acest proiect atât timp cât este nevoie, pentru că știm cât de importantă este siguranța.
Ramele și folia de protecție provin din sursele noastre. Am optat pentru resurse interne și, în felul acesta, avem mai repede produsul final și gestionăm eficient toate resursele.”

Colegii și clienții, primii beneficiari

”În două săptămâni, am produs 500 de viziere, pe care le-am oferit, la început, colegilor celor mai expuși. Vom merge apoi către clienții noștri din comerțul cu amănuntul și din HoReCa, pentru a oferi protecție suplimentară angajaților lor. E o perioadă grea pentru toți, dar lucrând împreună, o putem depăși.”

În fabricile Coca-Cola, colegii noștri au fost la serviciu în toată această perioadă, cu măsuri sporite și foarte riguroase care le asigură protecția. Efortul lor, precum și ceea ce reușesc să facă, dincolo de job description, ne fac să o spunem și noi: adevaratii eroi poartă pelerine invizibile si au nume reale.

*Imprimanta 3D din fabrica Coca-Cola HBC România poate produce în continuare viziere de protecție. Acestea, însoțite de instrucțiuni privind modul de utilizare, vor fi oferite acolo unde există cerere, respectând principiul distribuției pe județe, în funcție de numărul de cazuri.

Categories
Comunitate Sprijin pentru comunitate

Jurnal de solidaritate: colegele noastre, Adina și Mihaela, povestesc despre experiența primelor zile de pandemie și startul inițiativelor de ajutorare

La mijlocul lunii martie, o primă donație din partea Sistemului Coca-Cola, în bani pentru echipamente și în băuturi pentru o lună, ajungea la Crucea Roșie Română. Destinația ei: personalul medical din spitale și centre de carantină, precum și persoanele din aceste centre, care aveau mare nevoie de materiale de protecție sau pur și simplu de energie să meargă mai departe. Adina și Mihaela, colegele noastre, au făcut lucrurile să se întâmple, lucrând în echipă cu mulți alți colegi din diverse departamente. Împreună, chiar și de la distanță, am reușit să fim aproape de cei care aveau nevoie.

Adina TUDOR

Adina Tudor este Senior Community Affairs Coordinator la Coca-Cola HBC România

Totul s-a întâmplat extrem de repede. De la bucuria adusa de primăvară, am trecut la stare de urgență și distanțare socială. Au fost niște momente prin care nu mai trecuserăm dar un lucru era clar de la început: era important să acționăm rapid. Așa că ne-am mobilizat încă din primele zile și am căutat să înțelegem mai bine nevoile și cum putem ajuta. Primul pas a fost să luăm legătura cu autoritățile care ne-au ajutat să identificăm prioritățile. Am aflat că, mai mult decât de orice, este nevoie de echipamente de protecție pentru cei care sunt în linia întâi a luptei cu pandemia. Cadrele medicale erau extrem de expuse riscurilor și aveau nevoie de protecție. Am aflat totodată că gărzile și turele se prelungesc, că cei care trebuie să ne facă bine nu mai reușesc să ajungă acasă sau să-și procure lucruri de strictă necesitate. Următorul pas a fost contactarea echipei de la Crucea Roșie, una dintre organizațiile direct implicate în eforturile de sprijin imediat. Prin intermediul lor am direcționat o primă donație de 100.000 de euro în bani și echvalentul aceleași sume în apă și băuturi pentru centrele de carantină și spitalele care tratau la momentul respectiv COVID-19. Am donat atunci mai bine de 109.500 de litri de băuturi.

Tot procesul acesta e ca un puzzle, în care trebuie să ținem cont de stocurile disponibile în depozitele din țară, de programele și traseele de livrare, de capacitățile de depozitare la beneficiar și propria sa infrastructură, de termenele pe care ni le-am asumat în contextul dat. Este o muncă de echipă formată din aproximativ 40 de colegi din departamentele de Planificare, Transport, Livrare, cu care țin legătura la distanță, deoarece mulți dintre noi lucrează de acasă.

Nu este ușor, dar cu toții am înțeles necesitatea și urgența și facem tot ce ne stă în putință ca lucrurile să se întâmple. De exemplu, zilele trecute am făcut o nouă sponsorizare în băuturi către Crucea Roșie, care a însemnat nu mai puțin de 165 de paleți cu băuturi din portofoliul nostru, aproximativ 117.000 litri și în jur de 20 de transporturi.

Mă bucur că ne-am mobilizat repede și i-am putut ajuta pe cei care aveau nevoie și le sunt recunoscătoare colegilor mei că am reușit să rezolvăm împreună și acest puzzle. Numărătoarea crește de la o zi la alta: litri de băuturi care oferă energie acolo unde este nevoie, fonduri care se transformă în protecție pentru cei din linia întâi.

Dincolo de sprijinul material, cel mai important a fost să constatăm că știm să reacționăm toți în situațiile dificile. Nu era prima oară când o făceam, dar acum totul a fost și este mai dificil pentru că viața noastra, a tuturor, a fost dată peste cap. Partea frumoasă a fost să vedem cât de repede s-au mobilizat echipele, cât de natural s-au solidarizat oamenii. Instituții, organizații, companii și indivizi, am acționat cu toții ca unul și asta ne arată că împreună putem depăși orice impas.”

Mihaela Niță

Mihaela Niță este Corporate & Government Affairs Manager la Coca-Cola România

Îmi aduc aminte de agitația primelor zile. Am experimentat atunci un amalgam de emoții. Dincolo de teama pe care o trăiam ca mamă a doi copii, de nevoia de siguranță pentru familie, prieteni, colegi, eram entuziasmată să văd cât de solidari se arătau oamenii și companiile deopotrivă. M-am bucurat să văd această mobilizare și în rândul colegilor noștri, la fiecare nivel al organizației. Toți simțeam la fel, ne doream să ajutăm și știam că putem face acest lucru. A fost o coordonare dincolo de cuvinte, nu doar între echipe ci și între partenerii de business care ne-a adus mai aproape de cei care aveau nevoie imediata de ajutor.

Și nu ne-am oprit aici: pe măsură ce criza medicală se adâncea, ne dădeam seama că nevoile erau imense așa că sprijinul pe care îl puteam oferi a devenit o preocupare constantă în perioada următoare. Am păstrat un permanent dialog cu autoritățile și organizațiile non-guvernamentale pentru a afla ce mai putem face, unde ne mai putem implica, am dat multe mailuri, telefoane, am cerut aprobări și am reușit să punem în mișcare, într-un timp record, mult mai multe dintre acele rotițe care fac lucrurile să se schimbe.

Astfel, cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale ni s-a confirmat ca Fundația Coca-Cola donează către Crucea Roșie din România 250 000 de dolari pentru echipamente de protecție pentru personalul medical și pentru teste de detectare a COVID-19. Aceste fonduri au facut posibilă susținerea spitalelor din România cu 5.000 de seturi de protecție pentru personalul medical ce conțin măști de tip FFP2/FFP3 și mănuși de protecție, precum și 100 de seturi care asigură 100.000 de testări Covid-19.

Dincolo de donațiile în bani, produse sau aparatură medicală, în sprijinul personalului medical și al spitalelor din România, am căutat și alte metode prin care puteam fi de ajutor, inclusiv prin regândirea programelor aflate în desfășurare pentru a putea încuraja inițiativele de inovare socială dedicate comunității în această perioadă.

Și pentru noi au fost două luni intense, chiar dacă de acasă, din izolare. Însa cel mai important lucru este că am găsit o cale să fim aproape unii de ceilalți, să dăm o mână de ajutor într-o perioadă atât de complicată. Poate că n-am avut răspuns la toate întrebările, dar un lucru am știut: prin solidaritate, ne facem bine.”

Donațiile către Crucea Roșie au fost un prim pas. Sprijinul nostru nu s-a limitat la donații, colegii noștri au luat inițiativa și au fost voluntari, implicându-se și personal în acțiunile de limitare a efectelor pandemiei. Dar mai multe despre asta, într-o altă filă de jurnal.

Categories
Comunitate Post Homepage

Solidaritatea ne apropie mai mult decat orice

Solidaritatea ne apropie mai mult decat orice
#NuNeOprimAici

Ultimele doua luni ne-au aratat, inca o data, cat de importanta este solidaritatea. Impreuna am dovedit ca fiecare gest conteaza, de la cele mici precum respectarea masurilor de preventie si pana la donatii sau voluntariat.

Distanta nu ne-a impiedicat sa fim alaturi de comunitate. Sistemul Coca-Cola Romania i-a sprijinit pe cei din linia intai si pe cei care au venit cu solutii pentru a trece peste criza, si, in tot acest timp am avut si continuam sa avem grija de siguranta angajatilor nostri si a produselor noastre.

Am inceput cu donatii pentru eroii care au infruntat pericolul chiar din prima linie, oferind echipament, materiale de protectie si bauturi pentru spitale si centre de carantina, prin Crucea Rosie si Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, containere sanitare pentru spitale, donatii in bani catre Asociatia Zi de Bine si si Fundatia Mereu Aproape. Valoarea totala a donatiilor a depasit, pana in acest moment, suma de 400.000 de euro, la care se adauga 244.000 de litri de apa si bauturi racoritoare.

In astfel de momente se reconfirma faptul ca inovatia si creativitatea pot salva vieti. De aceea am sprijinit inovatia printr-o sesiune speciala a granturilor Future Makers dedicata proiectelor care ajuta comunitatea. Platforma Vecinultau.ro a primit fonduri si consultanta in valoare de peste 10.000 de euro.

Ne-am pus resursele proprii in sprijinul comunitatii si astfel Spitalul Municipal Timisoara si-a crescut capacitatea de testare cu 100 de teste pe zi datorita echipamentului donat de fabrica noastra din Timisoara. Iar colegii nostri din fabrica noastra de la Ploiesti produc viziere cu ajutorul unei imprimante 3D pe care am configurat-o pentru a putea produce si aceste echipamente de protectie in lupta cu virusul COVID-19.

Am luat toate masurile necesare ca bauturile noastre sa fie produse in deplina siguranta, iar colegii nostri sa beneficieze de conditii sigure de munca pe toata perioada aceasta dificila pe care o traversam.

La randul lor, colegii nostri s-au implicat in amenajarea a 2 unitati medicale-suport in Bucuresti si Cluj-Napoca, au donat din timpul lor prin platforma Vecinul Tau si au directionat pranzul de la birou catre persoane vulnerabile.

Stim ca a fost greu sa stam departe de cei dragi, dar in izolare am invatat ca solidaritatea ne apropie mai mult decat orice.

#NuNeOprimAici

Categories
Comunitate Post Homepage Sprijin pentru comunitate

Când ajuți, ai o energie pozitivă! Voluntarii Coca‑Cola ne povestesc cum au ajutat la amenajarea unui spital suport pentru bolnavii de COVID -19

Primul gând, în momentele grele, este pentru cei dragi: să îi protejăm și să le oferim tot sprijinul de care au nevoie. Atunci când reușim să găsim timp și energie pentru cei pe care nu-i cunoaștem, construim ceva și mai valoros: o comunitate puternică.

La începutul lunii aprilie, Auchan și Leroy Merlin, începeau lucrările de amenajare a unui spital-suport pentru cazurile ușoare de COVID-19, în zona Bucureștii Noi din Capitală. Câțiva dintre colegii noștri au răspuns ”prezent” la apelul pentru voluntari. Au montat mobilier, pentru a transforma proiectul în realitate într-un timp record. Însă toții simt că au construit mult mai mult decât ceea ce poate cuprinde o fotografie.

Ogi Krdzic este la Coca-Cola România de 3 ani și a venit aici după ce a lucrat în Serbia. Deși departe de familie, Ogi simțit că e important să dea o mână de ajutor aici, în România, a doua lui casă.

“Familia mea era în siguranță la Belgrad, dar eu aveam o a doua casă aici, în România, pe care trebuia să o ajut, așa că am acceptat imediat invitația de a participa la acest proiect” spune el.

Cu toate că acțiunea s-a desfășurat într-o perioadă plină de incertitudini, Ogi nu a stat foarte mult pe gânduri.

“Mi-am zis că dacă se poate face ceva, de ce să nu o facem? În plus eram pregătiți toți, aveam echipament de protecție, măști și mănuși, tot ce era nevoie pentru a fi în siguranță. Am început prin a asambla alături de alți colegi diverse obiecte de mobilier din carton, necesare pentru funcționarea spitalului. Nu a fost foarte greu, pentru că totul era foarte intuitiv. Cu toții am mai asamblat mobilier pe la casele noastre, în plus eu mă consider un om îndemânatic. Îmi place să fac treburi de acest tip prin casă, îmi întrețin apartamentul pe cont propriu și dacă este ceva de făcut, fac întotdeauna singur. În total am muncit aproximativ 5 ore, dar nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. La final, când am văzut rezultatul, mi s-a confirmat că am făcut cea mai bună alegere urmându-mi instinctul de a ajuta. A fost, de asemenea, un bun prilej de a ne mai vedea colegii, în timp ce făceam ceva pentru comunitate.”

Nu este prima acțiune de voluntariat la care Ogi participă, el fiind foarte implicat și în situații limită din țara natală:

“În 2014 în Serbia au fost inundații mari și Coca-Cola Serbia împreună cu Crucea Roșie au desfășurat acțiuni de ajutor. Mai mulți colegi ne-am voluntariat atunci timp de câteva zile să lucrăm pe marginea râurilor pentru a împiedica apa să iasă din matcă și să pună în pericol orașe întregi. Altă dată, tot în Serbia, am mers în zonele rurale pentru a renova școli gimnaziale, astfel încât tinerii de acolo să poată desfășura activitățile necesare, inclusiv cele fizice.”

La fel ca pentru fiecare dintre noi, și pentru Ogi starea de urgență a însemnat provocări noi, dar și câteva revelații.

“Cel mai mult mi-a lipsit libertatea de a mă mișca unde vreau. Trebuie să recunosc că înainte de COVID – 19 mă plângeam că trebuie să călătoresc mult să fiu alături de familia mea, dar acum îmi lipsește acest lucru. Nu știi cât de mult ai nevoie de unele lucruri până atunci când nu poți să le mai faci. Sper că societatea se va schimba în bine după această pandemie, în sensul că vom deveni toți conștiincioși și vom avea grijă de impactul pe care îl avem asupra mediului”, ne-a mai mărturisit Ogi Krdzic.

Iulia Voinescu e colega noastră la Coca-Cola România din 2018. Iulia a adus cu ea ”întăriri”: pe soțul ei, care a vrut să se implice în proiect. Aptitudinile de mic meșter pe care trebuia să le pună în practică nu i-au creat dificultăți.

“N-am avut prea multe detalii despre ce urma să facem, dar a fost suficient cât să-mi doresc să mă implic. La fel a fost și în cazul soțului meu. Nu mi-a fost teamă, deși era o perioadă de început a pandemiei. Mă autoizolasem până atunci și am simțit că nu îi voi pune în pericol pe ceilalți voluntari. Imediat ce am ajuns acolo, am început să asamblăm cutii de carton, pe care ulterior le-am folosit pentru fixarea pereților despărțitori. Pe măsură ce totul prindea contur, am continuat cu așezarea saltelelor pe cadrele de pat, a dulapurilor și coșurilor de gunoi – și acestea au fost asamblate acolo, împreună cu ceilalți voluntari. La final, am lăsat mesaje de încurajare pe pereții nou construiți.”

În perioada de izolare, Iulia a încercat să vadă partea bună a lucrurilor și să profite de timpul petrecut acasă. I-au lipsit, însă, spațiile deschise, natura și prezența celor dragi.

“Plănuiesc ca, în viitorul apropiat, să ies la o partidă de pescuit cu prietenii și mi-ar plăcea să facem asta mai des” spune ea.

Orice perioadă dificilă te ajută să evoluezi și să găsești soluții noi, crede Iulia.

“Cred că experiența aceasta ne-a unit și ne-a făcut să apreciem mai mult tot ce ne înconjoară. Mi s-a reconfirmat că într-o comunitate nimic nu este imposibil și că efortul comun întrece orice obstacol. Când empatia “te împinge” să dai o mână de ajutor, cea mai mare satisfacție pe care o simți este emoția de fericire – la final m-am simțit obosită, dar fericită! ”

Cătălin Topală lucrează la Coca-Cola HBC România și a descoperit de curând satisfacțiile pe care le ai atunci când faci muncă de voluntariat.

“Am realizat că atunci când îți propui să ajuți ai o energie pozitivă extraordinară. Ești motivat să faci totul așa cum trebuie. Am lucrat în echipă cu alți colegi la asamblarea paturilor dar am contribuit și la montarea panourilor despărțitoare și instalarea saltelelor. Am lăsat și un mesaj pe acei pereți, am scris „Împreună trecem peste!” și când mă uit în urmă observ că așa a fost. Am rămas uniți și am trecut peste momente grele și am evitat unele chiar mai dificile.”

Cătălin știe foarte bine cât de importantă este solidaritatea deoarece conduce o echipă care este foarte unită, deși mulți dintre ei lucrează din diverse zone ale țării.

“În perioada aceasta de izolare nu am putut să ne întâlnim, dar abia aștept să ne revedem în formulă completă.” spune el.

Și colega sa de la Coca-Cola HBC România, Alina Măciucă, a pus umărul la amenajarea acestui spațiu. Ea spune că decizia a venit natural.
Ea spune ca decizia a venit natural.

“Departamentul nostru organizează des astfel de acțiuni, iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care îmi place atât de mult ceea ce fac. O acțiune care îi ajută pe cei din jur este tot timpul binevenită și nici nu-mi pun problema că aș sta deoparte, “ne asigură Alina, care lucrează din 2018 în departamentul Public Affairs & Communication.

Colegii noștri au fost foarte proactivi, toate acțiunile erau gata în no time. Cred că modul de lucru pe care îl abordăm și în task-urile zilnice a fost preluat și aplicat cu ușurință în acest context. Lucrul în echipă eficient și, bineînțeles, optimismul nu au lipsit niciun minut, ceea ce a făcut că toată acțiunea să fie una pe care ne-o vom aminti cu mare plăcere. Cred că este important să ținem aproape cu oamenii dragi nouă, să avem grijă de noi și să ținem cont de vulnerabilitățile celor din jur. Lucrurile sunt în continuare incerte, dar nu cred că trebuie să renunțăm și este bine să ne bucurăm de lucrurile bune care ni se întâmplă nouă și celor din jur. Și, cel mai imprtant, să facem tot ce putem să le oferim o mână de ajutor celor care au nevoie,” concluzionează colega noastră Alina Măciucă.

Acestea sunt doar câteva dintre poveștile colegilor noștri, care într-o zi de la începutul lunii aprilie au ales să iasă din confortul și siguranța casei lor pentru a oferi siguranță și ajutor comunității. Efortul lor este încă o dovadă că, împreună, vom trece cu bine peste orice hop, pentru că, așa cum știți deja, #NuNeOprimAici.