Categories
Noutati Post Homepage

Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România își unesc eforturile pentru o viziune comună de sustenabilitate, sub platforma DupăNoi| #NuNeOprimAici

DupăNoi| #NuNeOprimAici reunește inițiativele Sistemului Coca-Cola în Romania privind protejarea mediului,  dezvoltarea comunităților și conservarea tradițiilor locale, susținerea tinerilor și protejarea resurselor de apă.

București, 28 octombrie 2020 Sistemul Coca-Cola în România, format din Coca-Cola România și      Coca-Cola HBC România, reunește, începând cu această toamnă, sub aceeași platformă, toate proiectele de mediu și implicare în comunitate ale celor două companii. Sub filosofia #NuNeOprimAici, Sistemul Coca-Cola își întărește promisiunea de a continua să acționeze pentru un viitor mai sustenabil, având patru direcții principale de interes. Această viziune prinde voce printr-un manifest emoționant.

Platforma de sustenabilitate După Noi a luat naștere, acum patru ani, din convingerea noastră că viitorul se construiește prin fiecare decizie pe care o luam astăzi. Am început prin a promova potențialul unei zone unice din România, prin autenticitatea ei – Țara Dornelor – și am adăugat platformei și alte inițiative, pe măsură ce am identificat provocări noi pentru mediu și comunitate. După Noi a crescut odată cu dorința noastră de a face mai mult și mai bine și de a-i inspira și pe ceilalți. Astăzi, După Noi #NuNeOprimAici reflectă tot ceea ce facem, în cadrul Sistemului Coca-Cola, alături de Coca-Cola România, pentru un viitor sustenabil. Scopul nostru: să ne atingem obiectivele comune de sustenabilitate, să avem un impact real în comunitate și să aducem, alături de noi, cât mai mulți români care își doresc să contribuie la schimbare”, declară Alice Nichita, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România.

„În 2020, un an în care este nevoie mai mult ca niciodată de solidaritate și sprijin reciproc, ne unim eforturile și pornim într-o călătorie comună. Ne propunem să facem mai mult decât să răcorim lumea: vrem să contribuim la un viitor mai bun, pentru comunități și pentru planetă. Pentru asta, este nevoie de

o viziune solidă, de angajamente ferme și de eforturi susținute. Pe fundația pusă deja prin platforma de sustenabilitate După Noi, construim filozofia #NuNeOprimAici de a crește sustenabil, nu doar noi, ci alături de toți cei din jurul nostru. Pornim în noua realitate cu încredere și optimism, pentru că doar implicându-ne în proiecte de impact, vom face diferența și vom clădi mai mult pentru generațiile viitoare”, declară Mihaela Niță,  Corporate & Government Affairs Manager, Coca-Cola România.

Cu o prezență de aproape 30 de ani în România, Sistemul Coca-Cola integrează sustenabilitatea în fiecare aspect al business-ului și se implică în comunitate, investind, anual, peste 1 milion de euro în proiecte de responsabilitate socială, derulate alături de parteneri din mediul non-guvernamental. Odată cu lansarea viziunii După Noi #NuNeOprimAici, Sistemul Coca-Cola în România definește patru priorități de sustenabilitate, reprezentate de cei patru piloni ai platformei:

Protejarea mediului înconjurător, având ca prioritate managementul deșeurilor de ambalaje. ”După noi, strângem tot noi

Sistemul Coca-Cola adresează problema deșeurilor de ambalaje prin eforturi pe mai multe paliere: investim în ambalaje sustenabile, prin reducera cantității de plastic folosite, cu obiectivul să ajungem la 100% ambalaje reciclabile (obiectiv deja atins în România) și 50% material reciclat până în 2030 (20% atins deja prin trecerea portofoliului de apa minerala naturala Dorna in ambalaje din 100% rPET). Totodată, Sistemul Coca-Cola își îndeplinește anual țintele de recuperare a materialului folosit pentru ambalare, impuse de legislație, dar își propune ca până în 2030 să recupereze o cantitate de ambalaje egală cu cea pe care o pune pe piață. În plus, Sistemul Coca-Cola dezvoltă, alături de partenerii din mediul ONG, proiecte de conștientizare, educare și implicare a publicului în colectarea separată a deșeurilor, precum „Azi pentru Mâine”, „Harta reciclării” și „Big Belly”.

Protejarea resurselor de apă. ”După noi, apa hrănește viața

Eforturile Sistemului Coca-Cola sunt îndreptate spre a eficientiza permanent consumul de apă în fabrici și a se asigura că apa uzată și evacuată din facilitățile fabricilor poate susține viața acvatică. Prin proiectele dezvoltate, Sistemul Coca-Cola contribuie la reîntoarecea în natură și comunități a apei utilizate și sprijină accesul la apă potabilă din surse sigure în zonele în care

există aceste nevoi. „Împreună pentru Dunăre” și „H2O – Helping to obtain water” sunt proiectele-cheie ale acestui pilon.

Susținerea tinerilor. ”După noi, cresc oameni noi

Ajutând tinerii să-și atingă potențialul, contribuim la un viitor mai bun. Pentru Sistemul        Coca-Cola în România, susținerea tinerilor este o prioritate socială, fie că este vorba despre cei care visează să devină antreprenori, fie de cei care nu au pornit cu aceleași șanse în viață. Prin programele implementate, precum ”Future Makers” și ”La TINEri Este Puterea”, se dezvoltă soluții pentru a le susține primii pași în afaceri sau în carieră tinerilor din România.

Dezvoltarea comunităților. ”După noi, dăinuie ce-i al locului

Frumusețea locurilor și a obiceiurilor, poveștile de demult, oamenii și tot ceea ce oferă autenticitatea unei comunități sunt valori care merită păstrate pentru generațiile următoare și, totodată, resurse pentru dezvoltare. Alături de partenerii din mediul non-guvernamental, Sistemul Coca-Cola și-a făcut o misiune din a le descoperi și a le susține. ”După noi în Țara Dornelor”, ”Reamenajarea eco-turistică a Cascadei Bigăr”, ”Povești din Ciocănești”, ”Muzeul viu de la Tecșești”, ”Via Transilvanica”, ”Școala de mers pe munte” sunt câteva dintre proiectele pentru promovarea si pastrarea valorilor locale.

Proiectele de responsabilitate socială dezvoltate de Sistemul Coca-Cola în România au la bază o analiză a nevoilor și a provocărilor pentru mediu și societate, realizată împreună cu ONG-urile partenere. Asociația CSR Nest, Viitor Plus, WWF România, Tășuleasa Social, Global Shapers, Social Innovation Solutions și Social Incubator sunt partenerii alături de care cele două companii inițiază și susțin proiecte de impact în cele patru zone cheie.

Despre După Noi #NuNeOprimAici

Platforma După Noi a fost lansată în anul 2016 cu misiunea de a inspira cât mai mulți români să adopte un stil de viaţă responsabil față de comunitate. După Noi a pornit cu o inițiativă amplă de a promova și cultiva obiceiurile, meșteșugurile și potențialul turistic din Țara Dornelor, zona de unde izvorăște apa pentru produsele Dorna, Dorna Izvorul Alb și Poiana Negri. În Țara Dornelor, mai precis în Poiana Negrii,

Sistemul Coca-Cola deține fabrica de îmbuteliere a apelor minerale și aici locuiesc peste 150 de angajți Coca-Cola HBC și familiile lor.

Țara Dornelor a fost primul popas, au urmat multe alte proiecte care au continuat să ducă mai departe povestea locurilor unice din România, precum reamenajarea eco-turistică a traseului din zona Cascadei Bigăr, un proiect realizat la inițiativa angajaților din fabrica Coca-Cola HBC din Timișoara; ”Povești din Ciocănești”, un serial online despre viața autentică a locuitorilor din satul-muzeu, Ciocănești, sau proiectele de educare și încurajare a colectării selective realizate sub umbrela ”După Noi, strângem tot noi”.

În 2020 ne-am luat angajamentul să nu ne oprim aici. Continuăm împreună călătoria și ne unim eforturile pentru a face mai mult și mai bine, pentru că nu ne dorim doar să racorim lumea, ci să facem cu adevărat o diferență în comunitate, contribuind la schimbare.

Despre Coca-Cola HBC România

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, având în 2018 vânzări de 2,2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, are operațiuni în 28 de țări, deservind peste 600 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă largă de băuturi răcoritoare printre care băuturi carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca-Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru comunitățile în care este prezentă. În acest sens, compania oferă băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2018, prezența acestui sistem pe piață locală generează o valoare adăugată de 594 milioane de euro, echivalentul a 0,29% din PIB-ul României.

În România, Coca-Cola HBC a fost desemnată cea mai sustenabilă companie pe plan local în 2016, 2017, 2018 și 2019, conform Romania CSR Index, studiu realizat de agenția de consultanță independentă The Azores. Coca-Cola HBC România este liderul industriei de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi.

Pentru mai multe informații despre companie, vă rugăm să vizitați site-ul www.coca-colahellenic.ro și să ne urmăriți pe LinkedIn și Facebook.

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă produse în peste 200 de țări. Misiunea companiei noastre este de a răcori lumea și a se implica într-o schimbare în bine. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include

Sprite, Fanta și alte băuturi răcoritoare. Din categoriile de apă, băuturi pentru sportivi, cafea și ceaiuri, oferim brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest și Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriționale, sucuri, lapte și băuturi pe bază de plante, oferim, printre altele, brandurile Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife și AdeZ. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a avea un impact pozitiv în viețile oamenilor, în comunitate și asupra planetei, prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre, prin promovarea reciclării ambalajelor, practici sustenabile de aprovizionare și reducerea emisiilor de carbon pe întregul lanț de valoare. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2018, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 594 milioane de euro, echivalentul a 0,29% din PIB.

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.

 

Categories
Dupa noi dainuie ce-i al locului

Muzeul viu de la Tecsesti

În inima munţilor Apuseni, într-un sat izolat de grabă şi repede, ne întâmpină primul muzeu viu din România. Prin fiecare legendă transmisă de bătrânii locului, aici eşti parcă mai aproape să-ţi întâlneşti rădăcinile şi strămoşii, într-o lecţie de istorie care ţi se dezvăluie de cum înaintezi pe coline.

Muzeul Viu de la Tecşeşti a apărut dintr-o motivaţie asemănătoare promisiunii pe care ne-am facut-o şi noi la începutul călătoriei După Noi – aceea de a duce mai departe poveştile autentice şi graiul românesc în toate formele sale de expresie.

Este şi motivul pentru care susţinerea acestei iniţiative a fost următorul pas firesc în drumul nostru. Împreună cu ceilalţi parteneri ai proiectului, ajutăm misiunea de a transforma satul Tecșești într-o expresie vie a meşteşugului şi într-o școală de restaurare și reabilitare tradițională.

Aici, tineri, elevi și studenți din întreaga țară întâlnesc aspectele practice din arta tradițională şi participă activ în tabere de restaurare, pictură, fotografie și muzică, având şansa să trăiască istoria pe viu, ca mai apoi să o dezvăluie şi celor care vin #dupanoi.

Descoperă mai multe despre istoria acestui loc şi hai După Noi prin gospodăriile muzeului. www.laorigini.org

Categories
Dupa noi strangem tot noi - landing

ExtravaCANza

Când îți faci planuri de vacanță îți imaginezi deja cum va arăta locul în care vei construi noi amintiri alături de cei dragi. Cu siguranță, imaginea pe care o ai în minte nu include o plajă plină de deșeuri abandonate de cei care au fost acolo înaintea ta. Cu toții ne dorim plaje curate, însă, pentru asta, trebuie să ne amintim că responsabilitatea nu își ia niciodată vacanță.

Devenită o tradiţie pe litoralul românesc, ExtravaCANza este o campanie organizată la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul Every Can Counts. Coca-Cola HBC România este partener în campanie de trei ani.

Campania își propune să ofere turiştilor sprijinul necesar pentru reciclarea dozelor de aluminiu atunci când sunt în vacanţă, cu scopul de a transforma această ocazie într-un obicei de lungă durată.

Astfel, indiferent de formă, mărime sau culoare, toate dozele de băutură consumate în vacanţă pot fi reciclate cu ajutorul aparatelor inteligente de reciclare instalate pe plajă. Iar efortul turiştilor este recompensat pe loc cu premii.

Campania se bucură de susţinerea mai multor organizaţii care la rândul lor încurajează colectarea selectivă. Cea mai recentă ediția a campaniei ExtravaCANza s-a desfășurat pe plaja din Mamaia iar cu ajutorul turiștilor am strâns peste 23,200 de doze aluminiu, rezultat care reprezintă cel mai bun semn că românii au luat în vacanţă şi obiceiurile bune, reciclând dozele de băutură.

Categories
Dupa noi dainuie ce-i al locului

După noi în Țara Dornelor

Atunci când îți pasă, implicarea vine firesc. La fel de firesc ne dorim să fie și demersul nostru, de a împărtăși cât mai multora dintre voi povestea unor comori, despre care, poate, nu ştiaţi foarte multe. Când am pornit în această călătorie, am făcut-o din nevoia de a ne defini pe noi ca oameni, pe de o parte, și pe noi ca producători și îmbuteliatori de ape minerale și băuturi răcoritoare, pe de alta. Am avut în vedere țelul nostru, acela de a inspira un viitor mai bun, de a răspândi fericire și de a-i uni pe oameni.

Pentru a ne aminti de ce suntem aici și în ce credem cu adevărat. Unul dintre lucrurile care ne unesc este conștientizarea faptului că suntem ceea ce lăsăm în urma noastră. Așa a apărut ideea „După noi”.

Alegerea Țării Dornelor este doar un prim popas în călătoria noastră spre mai bine și mai frumos care a venit la fel de firesc. De aici izvorăște apa pentru produsele noastre Dorna, Dorna Izvorul Alb și Poiana Negri, aici se află fabrica în care îmbuteliem apele noastre minerale şi aici trăiesc, alături de familiile lor, peste 150 de colegi.

Ţi-am pregătit o colecţie de 30 de poveşti care te vor face să te îndrăgosteşti, iremediabil, de oamenii care sfinţesc Ţara Dornelor. De obiceiurile lor prietenoase ŞI cu graba omul modern ŞI cu răbdarea lucrului bine făcut. De casele-muzeu în pragul cărora găseşti mereu pe cineva bucuros să-ţi dea “ziua bună”. De gastronomia care se-mpleteşte numai bine cu împrejurimile şi traseele care te invită să le străbaţi în lung şi-n lat. Şi multe-multe altele, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

 
Şase motive să vizitezi Ţara Dornelor, Ţara Dornelor prin ochii unui turist, Save the date în Ţara dornelor, Vatra Dornei cea ascunsă, Profil de dornean, Dorna, substantiv în DEX, 10 termeni din dicţionarul de meşteşugar dornean, Ciocăneşti, satul cu case ca-n poveşti

Categories
Dupa noi dainuie ce-i al locului

Via Transilvanica

Cateodată, drumul cel bun este, de fapt, o potecă. O potecă ce pornește de la Mănăstirea Putna, trece prin Țara Dornelor, apoi traversează cele mai frumoase zone din Transilvania și ajunge la Dunăre. Via Transilvanica este un drum curajos, fiindcă ne ajută să redescoperim repere și să vorbim despre cine suntem noi cu adevărat, de la firul de iarbă de pe malul Dunării, până la crestele munților.

Asociația Tășuleasa Social și-a propus, în 2018, să amenajeze un traseu de aproximativ 1.200 de km, de la Putna până la Drobeta Turnu Severin, care se poate parcurge pe jos în mai multe săptămâni sau parțial, în câteva zile, după puterea și dorința călătorului. Infrastructură Via Transilvanica furnizează date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone geografice. Fiind vorba de amenajarea unui drum extins, aceasta se face în mai multe etape.

N-am rezistat tentației de a porni într-o nouă călătorie, așa că, în 2018, Coca-Cola HBC România a devenit partener al proiectului și sponsor pentru un total de 75 de kilomentri din Via Transilvanica. Ne-am alăturat, mai întâi, cu 10 kilometri iar în 2019 am adăugat 50 kilometri la traseul care acoperă, astfel, toată Țara Dornelor, plecând de la Tășuleasa Social. În 2020 am contribuit cu încă 15 kilometri și suntem mândri de fiecare pas parcurs pe ”drumul care unește”.

#NuNeOprimAici.

Categories
Dupa noi dainuie ce-i al locului

Școala de mers pe munte

Nu îți dă teme de casă și nici lucrare de control. Cu toate acestea, natura este cel mai bun profesor! „Școala de Mers pe Munte” este un proiect desfășurat în aer liber, unde cunoștințele teoretice și practice despre mersul pe munte, alpinism, camping și viața în aer liber sunt prezentate într-un mod care te face să te îndrăgostești de natură.

Sala de clasă se întinde cât toți Munții Călimani, iar participanții sunt învățați și instruiți nu numai cum să călătorească, ci și cum să se protejeze. Se pot înscrie persoane neexperimentate/”începătoare” cu vârsta peste 18 ani, care sunt interesate să afle mai multe despre drumeţie şi geografie montană, mediu înconjurător şi protejarea acestuia, precum şi legătura dintre aceste noțiuni și voluntariat.

Obiectivul principal al proiectului derulat de Coca-Cola HBC România împreună cu Tășuleasa Social este de a instrui oamenii să adopte un stil de viață activ și sănătos, dobândind cunoștințele necesare mersului pe munte și punându-le în practică. În secundar, proiectul își propune să valoritice potențialul natural al Munților Călimani, Țara Dornelor și zona înconjurătoare.

În 2015 și 2016 am organizat primele două ediții „Școala de Mers pe Munte“, unde am pregătit 600 de persoane dornice să învețe lecția muntelui. Entuziasmul și numărul mare al celor care au depus formularul de înscriere ne-au convins de succesul unui astfel de program și ne-au încurajat să ajungem până la cea de-a cincea ediție.

Categories
Uncategorized

Siguranța angajatilor nostrii

Primele decizii pe care le-am luat, odată cu răspândirea epidemiei de coronavirus în România, au fost pentru a menține siguranța colegilor noștri. Am aplicat, cu rapiditate, toate bunele practici implementate la nivel global și am respectat cu strictețe măsurile impuse de autoritățile locale și internaționale, pentru a preveni răspândirea virusului.

Am introdus posibilitatea de a lucra de acasă pentru angajații în cazul cărora acest lucru a fost posibil și am anulat călătoriile în interes de serviciu.

Am oferit tuturor acces la soluții dezinfectante în toate locațiile noastre, informându-ne permanent colegii cu privire la importanța igienei și a tuturor măsurilor de prevenție.
Am suspendat, în fabricile noastre, orice vizită care nu era esențială.

În toate fabricile am plasat dispozitive de scanare termică la intrare.

Colegilor care reprezintă compania în interacțiunea cu clienții noștri, cum sunt, spre exemplu, agenții noștri de vânzări, le-am pus la dispoziție echipamentul complet recomandat în situația de față și le oferim sprijin pentru reducerea, pe cât posibil, a expunerii prin interacțiune cu alte persoane.

În toate fabricile și depozitele noastre au loc dezinfecții cu o frecvență crescută.

Toate măsurile suplimentare de prevenție din fabricile și sediile Coca-Cola HBC România și Coca-Cola România se aplică tuturor angajaților și colaboratorilor noștri.

Categories
Dupa noi cresc oameni noi

La TINEri este puterea

Credem cu convingere în puterea tinerilor. Ei sunt cei care pot aduce schimbarea în comunitățile în care trăim. Însă pentru a-și atinge potențialul, trebuie să creadă în ei înșiși. Din păcate, în România sunt mulți tineri care abandonează școala sau care nu-și găsesc un loc de muncă: 2 din 10 absolvenți de liceu nu se înscriu la Bacalaureat; 4 din 10 absolvenți nu promovează examenul de Bacalaureat; 440.000 de tineri cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani nu activează pe piață muncii și nici nu sunt implicați în vreun proces educațional. Ei sunt tinerii din categoria NEET (not employed, in education, nor training).

În spatele acestor cifre alarmante sunt tineri care au nevoie de sprijin pe care, din păcate, nu-l primesc întotdeauna.

Pentru ei, Coca-Cola HBC România a inițiat, în 2017, programul La TINEri este Puterea, pe care îl implementează alături de Asociația the Social Incubator. Scopul proiectului este de a ajuta tinerii să devină activi pe piața muncii, să fie motivați să își continue studiile și să-și atingă potențialul. Proiectul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.

La TINEri este Puterea are două componente: workshop-uri susținute de trainieri pentru dezvoltarea personală și profesională a participanților, precum și aplicația mobilă, cu ateliere interactive online. Lucrăm cu tinerii pe mai multe paliere: cunoaștere personală, cunoașterea celor din jur și lucruri practice care îi ajută la obținerea unui loc de muncă, cum este pregătirea pentru un interviu de angajare. Până în primăvara acestui an, componenta online a proiectului era disponibilă doar pe site-ul proiectului, însă în contextul pandemiei, am lansat aplicația mobilă La TINEri Este Puterea. Astfel, proiectul a fost adaptat noii realități, în care interacțiunile dintre oameni sunt foarte reduse. Oricine descarcă aplicația disponibilă în Google Play sau App Store are acces la informațiile din program.

Din 2017 și până înprezent, proiectul a adunat peste 10.000 de beneficiari. Workshop-urile live s-au desfășurat în 32 de județe din țară, iar aplicația proiectului a fost descărcată de peste 1000 de utilizatori în primele 6 luni de la lansare.

La TINEri este Puterea este parte a inițiativei Youth Empowered, creată de grupului Coca-Cola HBC.
Mai multe detalii despre Asociatia The Social Incubator găsiți aici.

#NuNeOprimAici

Categories
Dupa noi dainuie ce-i al locului

Povești din Ciocănești

Satul-muzeu cu ulițe cotite și case încondeiate și-a deschis porțile pentru noi și ne-a primit cu încrederea că ne-am cunoaşte de o viaţă. Iar oamenii ne-au dovedit încă o dată că viața bate filmul.

Am știut de la început că vom păși în altă lume. O lume ceva mai simplă și cu mult-mult umor. Cu oameni aprigi și iscusiți, harnici și primitori. Și-am colindat prin sat, am bătut pe la porți, am filmat și-am strâns povești, ca să ne îngrijim și de cei care vin #dupănoi și să le dăm șansa să se bucure de comorile pe care le-am descoperit.

De la cel mai longeviv cuplu al satului la designerul cu studii la Roma care reinterpretează modelele tradiționale pe hainele moderne, pe toți i-am găsit așezați la gura sobei, în satul-muzeu din Vatra Dornei.

Te invităm să urmăreşti cea mai autentică serie de povești video ale oamenilor din inima satului. #NuNeOprimAici

PLAYLIST – VIDEO-POVEȘTI:

Categories
Dupa noi dainuie ce-i al locului

Cascada Bigăr

La jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, în judeţul Caraş-Severin, acolo unde oraşul pare că îşi pierde urma la fiecare cotitură de drum, natura ascunde una dintre cele mai de preţ moşteniri ale României. Cascada Bigăr – nominalizată în 2013 drept cea mai frumoasă cascadă unică din lume, conform World Geography.

Până de curând, povestea Cascadei Bigăr, spusă de orice localnic, ar fi început mândru cu legenda impresionantă a zonei. Ai fi aflat că de aici începe Tărâmul Regăsirii Dorului dintre flăcăul Bigăr şi sortită inimii lui, cea care şi-a prefăcut părul în cascadă de lacrimi pentru a putea renaşte împreună.

Ar fi continuat apoi cu regretul realităţii de peste ani, materializat în teama pierderii unei comori cunoscute de prea puţini dintre noi. Şi chiar de te-ai fi încumetat să o afli, cu greu ai fi ajuns să vezi magia ascunsă la poalele cascadei, pentru că drumul până acolo, spun oamenii locului, nu-i deloc uşor, nici sigur.

Orice drum începe cu un prim pas.
Noi l-am făcut din convingerea că ce-i al locului trebuie să rămână şi celor care vin #dupănoi.

La iniţiativa unui grup de angajaţi ai fabricii noastre din Timişoara care au descoperit frumuseţea şi valoarea acestor locuri, ne-am implicat într-un amplu proiect de amenajare eco-turistică, contribuind astfel la protejarea cadrului natural şi la valorificarea potenţialului turistic al zonei.

Un an mai târziu, printr-o investiţie totală de 140.000 de euro, inauguram alături de partenerii noştri –Asociaţia Viitor Plus (coordonatorul proiectului), compania CON-A, Primăria Bozovici şi Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița – nu doar cele mai importante lucrări din proiect, dar şi o nouă perspectivă asupra Cascadei Bigăr. La scurt timp după inaugurate, numărul vizitelor s-a dublat, atingând un prag de 100.000 de turişti, dintre care mai mult de 90% au declarat că se vor întoarce în zonă. Iar ceea ce ne bucură și mai tare, este dezvoltarea turistică din zona imediat apropiată cascadei. Având în vedere creșterea semnificativă a numărului de turiști din zonă, micile afaceri din zonă au crescut, sau alte s-au născut.

Povestea continuă şi astăzi. Bigăr rămâne o destinaţie turistică valoroasă pentru România care atrage anual un număr tot mai mare de vizitatori.

Lucrările de amenajare de care te poţi bucura când vizitezi Cascada Bigăr:
– traseul pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;
– drumul de acces de la intrarea în Parc şi platforma de acces către baza cascadei;
– poteci de acces între cascadă si izvor şi un spaţiu de trecere către Grota Bigăr
– panourile informative, pubelele ecologice, marcajele de atenţionare şi locurile de repaus

#NuNeOprimAici

Urmăreşte şi povestea inițiativei angajaților noștri: