Categories
Comunitate

Filozofia lui Johnny

Îl cheamă Roată Ionel, dar toată lumea îl știe de Johnny. Johnny lucrează la fabrica unde se îmbuteliază apa Dorna. L-am întrebat cu ce se ocupă și a răspuns cu o naturalețe dezarmantă: “Pun pasiune”.

E șef de secție la una din liniile de producție și chiar asta face: pune pasiune. Într-o lume corporatistă, îmbibată în clișee, aceste cuvinte pot părea vorbe în vânt.
Dar Johnny chiar are ceva special: o învolburare, un freamăt și o neliniște.

Lucrează în cadrul companiei Coca-Cola HBC de 21 de ani și tot mai vine la serviciu cu bucurie: “Eu iubesc ceea ce fac, nu știu dacă mă înțelegeți. Indiferent că mă storc ăștia ca pe o lămâie, mie îmi place. Poate sunt eu mai masochist așa. Dar îmi place, pentru că știu că dă rezultate. Dacă nu faci cu pasiune, n-are nicio valoare. Dar, dacă pui suflet, trebuie să încolțească ceva”. Johnny își dă seama că îl privim ciudat și adaugă “n-oi fi eu mare filozof, dar… așa consider”.

Text de Cristian Delcea

Ne întrebăm cu toții, în gând și-apoi cu voce tare, cum rămâne un om pasionat de ceea ce face vreme de 21 de ani. Și cum rezistă în fața tuturor schimbărilor. S-a schimbat sunetul fabricii, s-au schimbat oamenii cu care lucrează, s-a schimbat caietul de pontaj cu badge-ul de acces. Johnny ne-a răspuns cu câteva cuvinte auzite la un training din cadrul companiei: “«Când bate vântul, unii își fac adăposturi, iar alții își construiesc mori de vânt». Pentru mine, vorbele astea au fost declicul. Sincer vă zic”.

Johnny nu e un mare filozof. Dar are dreptate. Uitați-vă în jur, prea mulți oameni sunt defensivi în fața rafalelor vieții. Prea multe adăposturi, prea multă teamă și prea multă comoditate. Lipsește tocmai pasiunea aia din primul paragraf și declicul din al doilea. Așa că, data viitoare când bate vântul, lăsați mașina acasă și plecați cu trotineta la seviciu. Va fi bine, veți vedea…

Categories
Comunitate

Profil de dornean. Concluzii primare

În Țara Dornelor se poate deschide, în regim de urgență, o societate de reabilitare a clișeelor pozitive. Aici chiar sunt adevărate. Ceea ce se învață – îndeobște – despre români în manualele școlare (că sunt oameni harnici, ospitalieri, curajoși, demni, liberi), aici e valabil.

Să le luăm pe rând.

Dornenii sunt harnici. E de-ajuns, tranzitând Țara, să privești înspre căpitețele de fân. E de-ajuns să vezi, mergând din sat în sat, că oamenii sunt la câmp, la muncă, nu la cârciumă. În munți, cine nu muncește moare de foame. Nu e cazul.

Text de Andrei Crăciun

Foto de Andrei Radu

Dornenii sunt ospitalieri. De-altfel, așa cum ne mărturisește un localnic, aici nu există obiceiul să-ți ții casa încuiată. Acest obicei apare dincolo de Suceava. În Țară, oamenii își țin porțile deschise.

Dornenii sunt curajoși. S-au opus colectivizării în comunism. Și-au păstrat munții ai lor, cu tot ce a decurs de aici.

Dornenii sunt demni. Știți câți oameni au cerut ajutor social în Ciocănești în ultimii ani? Doi. Și nici aceia nu sunt de-ai locului. Au venit de pe la Botoșani.

Dornenii sunt liberi. Având în vedere istoria zbuciumată a regiunii bucovinene, aflată secole la rând sub dominație habsburgică, dornenii și-au păstrat pofta de a fi liberi și mândria de a fi români. De a trăi exact așa cum spun clișeele pozitive despre noi că trăim, și cum prea puțin se întâmplă în restul României.