Categories
Noutati

După noi, strângem tot noi. Jumătate din litoralul românesc, curățat de deșeuri prin proiectul ”AZI PENTRU MÂINE”

Ce rămâne după noi, la finalul sezonului estival? Noi spunem cu mândrie: plaje mai curate și obiceiuri sănătoase, precum colectarea separată a deșeurilor. Pentru al treilea an la rând, venirea verii a însemnat, pentru noi, o nouă ediție Azi pentru Mâine pe litoralul românesc. Ca în fiecare an, am colaborat indeaproape cu operatorii HoReCa de pe litoral și am instalat infrastructura de colectare separată a deșeurilor pe plajă. Totodată am discutat cu turiștii despre colectare și reciclare. La final, numărăm 18 tone de deșeuri colectate separat, cu sprijinul a 28 de operatori din HoReCa, a peste 400 de voluntari și, bineînțeles, a turiștilor de la mare, care au înțeles că PET-urile, sticla, hârtia și dozele de aluminu au valoare, chiar și după ce nu ne mai trebuie. 

Inițiativa s-a derulat în cadrul platformei naționale de educare a publicului și susținere a colectării separate a deșeurilor, ”Azi pentru Mâine”, proiect finanțat de Fundația Coca-Cola si implementat local de partenerii noștri, Asociația CSR Nest. 

Anul acesta am acoperit 20 de kilometri de plajă, ceea ce înseamnă jumătate din întreg litoralul românesc, și am ajuns cu informații, în mod direct, la 22.500 de turiști și la aproape 246.000 de persoane, prin intermediul canalelor de social media ale platformei ”Azi pentru Mâine” și ale Asociației CSR Nest. Totodată, proiectul a informat peste 100 de angajați din domeniul HoReCa despre colectarea separată a deșeurilor.  

În cele 160 de containere amplasate anul acesta pe plaje s-au colectat separat hârtie/ carton, plastic/ PET, sticlă și aluminiu. Materialele au ajuns apoi la stațiile de sortare, pentru a fi ulterior valorificate prin reciclare și transformate în obiecte noi. 

Platforma ”Azi pentru Mâine” a luat naștere în 2019, cu o primă inițiativă desfășurată pe litoral. De atunci, am ajuns la a treia ediție a proiectului derulat pe plajă, iar ”Azi pentru Mâine” a devenit o platformă națională, care acționează prin proiecte diverse, pentru a promova colectarea separată a deșeurilor în rândul cât mai multor români. Platforma națională intervine pe două direcții: educare și asigurarea de infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor. ”Azi pentru Mâine în Școală”, componenta dedicată colectării separate în școli și informării elevilor, a profesorilor și a părinților pe această temă, precum și ”Azi pentru Mâine în Comunitate”, care aduce împreună toți actorii care trebuie să conlucreze pentru a implementa sistemul de colectare separată, sunt, de asemenea, două direcții de acțiune cu rezultate notabile. Totodată, Azi pentru Mâine este o platformă sprijinită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. 

Categories
Noutati Uncategorized

Recoltă bogată de PET-uri strânse în cadrul campaniei “Plata cu PET”

Toamna se numără … PET-urile. Numărătoarea în cadrul campaniei “Plata cu PET” arată că peste 100.000 PET-uri, din care 11.000 sticle Dorna rPET, au fost aduse de clienții Carrefour la stațiile de colectare din cele 8 orașe în care campania s-a desfășurat până în prezent. În schimbul sticlelor aduse, clienții au primit fructe și legume de la producatori români, contribuind astfel la reducerea amprentei asupra mediului🌳🍀 și la susținerea producătorilor locali. 🍅🍏

 Iar veștile bune se țin lanț, căci în perioada 18-24 octombrie, campania se desfășoară în Cluj și București Orhideea*. 

Este atât de simplu să treci la obiceiuri mai bune, pentru că mecanismul campaniei Plata cu PET este la îndemâna oricui: pentru 1 PET adus la stația de colectare amplasată în magazinele Carrefour din campanie, clienții primesc la schimb un fruct sau o legumă la alegere, de la producătorii români. Mai mult, orice sticlă rPET DORNA dublează această cantitate! Pe lângă câștigul primit pe loc la stația de colectare, clienții care aduc minim 20 PET-uri în decursul celor 7 zile de campanie pot intra în tombola cu premii.

Plata cu PET este o inițiativă Carrefour România, parte din programul Punem Preț Pe Plastic, derulată anul acesta în parteneriat cu COCA-COLA HBC ROMÂNIA și cu susținerea Green Point Management, Green PC Ambalaje, Recycle International și Financiar Recycling.

Suntem cu toții curioși care va fi recolta de PET-uri pentru cea de-a treia ediție a campaniei Plata cu PET. Vă vom ține la curent.

*Află traseul campaniei Plata cu PET aici:
https://carrefour.ro/corporate/stiri-presa/noutati/plata-cu-pet-sau-cum-pot-clientii-carrefour-sa-cumpere-fructe-si-legume-de-la-producatori-locali-la-pretul-de-1-pet-bucata