Categories
Comunitate

Profil de dornean. Concluzii primare

În Țara Dornelor se poate deschide, în regim de urgență, o societate de reabilitare a clișeelor pozitive. Aici chiar sunt adevărate. Ceea ce se învață – îndeobște – despre români în manualele școlare (că sunt oameni harnici, ospitalieri, curajoși, demni, liberi), aici e valabil.

Să le luăm pe rând.

Dornenii sunt harnici. E de-ajuns, tranzitând Țara, să privești înspre căpitețele de fân. E de-ajuns să vezi, mergând din sat în sat, că oamenii sunt la câmp, la muncă, nu la cârciumă. În munți, cine nu muncește moare de foame. Nu e cazul.

Text de Andrei Crăciun

Foto de Andrei Radu

Dornenii sunt ospitalieri. De-altfel, așa cum ne mărturisește un localnic, aici nu există obiceiul să-ți ții casa încuiată. Acest obicei apare dincolo de Suceava. În Țară, oamenii își țin porțile deschise.

Dornenii sunt curajoși. S-au opus colectivizării în comunism. Și-au păstrat munții ai lor, cu tot ce a decurs de aici.

Dornenii sunt demni. Știți câți oameni au cerut ajutor social în Ciocănești în ultimii ani? Doi. Și nici aceia nu sunt de-ai locului. Au venit de pe la Botoșani.

Dornenii sunt liberi. Având în vedere istoria zbuciumată a regiunii bucovinene, aflată secole la rând sub dominație habsburgică, dornenii și-au păstrat pofta de a fi liberi și mândria de a fi români. De a trăi exact așa cum spun clișeele pozitive despre noi că trăim, și cum prea puțin se întâmplă în restul României.

Categories
Comunitate

Muzica din Țara Dornelor: cântece pentru mai târziu

Când Țara Dornelor se îmbracă în haine de sărbătoare e nevoie nu doar de păstrăvi, e nevoie de muzică, joc de voie bună. E nevoie de un ansamblu folcloric.

Înainte să fie membri ai unui ansamblu folcloric, toți – absolut toți – au fost copii. Iar copiii din Ciocănești, de exemplu, învață de aproape un deceniu muzică de la profesorul Cornel.

Text de Andrei Crăciun

Foto: Gyuri Ilinca

Cornel nu a împlinit încă treizeci de ani, dar copiii îi vorbesc cu “domnul profesor”, cum este și cuviincios. Îi ia de la grădiniță, le testează abilitățile, îi selectează pe parcurs. Puțini se țin de treabă, foarte puțini ajung la școli de muzică sau în ansambluri populare, dar fără Cornel și alții ca el, în toate comunele și în toate satele din Țara Donrelor, muzica aceasta pur și simplu s-ar pierde.

Când l-am întâlnit noi, Cornel, într-o cameră de școală, învăța două fete să intepreteze. Una la vioară și una la nai. Nu cântau cântece tradiționale. Cântau “El Condor Pasa”, ca Simon & Garfunkel, dar erau doar exerciții. Când se adună dornenii să petreacă, se cântă și se joacă românește!