Categories
Comunitate

Ciocănești, satul cu case ca-n povești

Ciocănești a fost, în 2014, primul sat cultural al României, o distincție acordată de Ambasada Franţei, cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi turistic al zonelor rurale din țara noastră. Cum a ajuns tocmai această localitate din sud-vestul județului Suceava să fie primul sat cultural al României? În primul rând datorită caselor.

Da, casele cu ornamentele lor ca niște QR code-uri arhaice fac din Ciocănești un rai al fotografilor. Pare că aici se întâlnesc toate culorile de pe pământ. Dar, înainte de a fi atracții pentru turiști, casele din Ciocănești sunt importante pentru cei care le locuiesc. Există un concurs anual, la capătul căruia primăria premiază cea mai frumoasă casă. Imaginați-vă: casa anului în Ciocănești!

Înainte de Festivalul Păstrăvului, adică în primele zile ale lui august, ciocăneștenii deretică prin curți, știind că urmează să treacă pe ulițe o comisie de la primărie. Comisia privește, judecă și hotărăște spre ce gospodărie se va îndrepta premiul. Se premiază și cea mai frumoasă grădină cu flori, dar acesta este mai mult un premiu de consolare. Casele trebuie neapărat să aibă incrustate în tencuiala lor motivele naționale. Așa se face că azi, în Ciocănești, numeri pe degete locuințele care ies din acest tipar. Ciocăneștiul este una dintre puținele localități din România în care aspectul unitar al locuințelor reprezintă o politică publică locală.

Categories
Comunitate

Muzica din Țara Dornelor: cântece pentru mai târziu

Când Țara Dornelor se îmbracă în haine de sărbătoare e nevoie nu doar de păstrăvi, e nevoie de muzică, joc de voie bună. E nevoie de un ansamblu folcloric.

Înainte să fie membri ai unui ansamblu folcloric, toți – absolut toți – au fost copii. Iar copiii din Ciocănești, de exemplu, învață de aproape un deceniu muzică de la profesorul Cornel.

Text de Andrei Crăciun

Foto: Gyuri Ilinca

Cornel nu a împlinit încă treizeci de ani, dar copiii îi vorbesc cu “domnul profesor”, cum este și cuviincios. Îi ia de la grădiniță, le testează abilitățile, îi selectează pe parcurs. Puțini se țin de treabă, foarte puțini ajung la școli de muzică sau în ansambluri populare, dar fără Cornel și alții ca el, în toate comunele și în toate satele din Țara Donrelor, muzica aceasta pur și simplu s-ar pierde.

Când l-am întâlnit noi, Cornel, într-o cameră de școală, învăța două fete să intepreteze. Una la vioară și una la nai. Nu cântau cântece tradiționale. Cântau “El Condor Pasa”, ca Simon & Garfunkel, dar erau doar exerciții. Când se adună dornenii să petreacă, se cântă și se joacă românește!