Tag: dupanoi

Categories
Noutati

Strângem #dupănoi și în vacanță! Eco-remorca de colectare separată ne așteaptă pe plajele din Vama Veche și Mamaia

EOC remorca

Sub umbrela După noi, strângem tot noi, Sistemul Coca-Cola România și Dorna, împreună cu partenerii CSR Nest și GreenPoint Management, au lansat o nouă campanie de colectare separată a deșeurilor, ce se desfășoară în perioada 22 iulie-29 august, pe litoralul românesc, în stațiunile Vama Veche și Mamaia.

Campania constă în amplasarea pe plaja Sandalandala din Vama Veche (22 iulie-8 august) și Aroa Beach Mamaia (9 august-29 august), a unui sistem de colectare separată – numit eco-remorca – ce răsplătește pe loc consumatorii care colectează separat cu premii de sezon. 

Participarea la program se va desfășura după următoarea mecanică: 

  • La 5 PET-uri colectate, primești o pereche de ochelari de soare din bambus sau un set de cărți de joc din material reciclat;
  • La 10 PET-uri colectate, primești o sacoșă din bumbac, realizată de Atelierul de Pânză – proiect al ONG-ului ViitorPlus.

Proiectul este susținut de Primăria Municipiului Constanța.

Eco-remorca este un sistem inteligent de colectare separată a deșeurilor, prevăzut cu echipament de tip RVM (Reverse Vending Machine), care poate recompensa automat consumatorii care introduc un anumit număr de PET-uri în spațiul special amenajat cu premii atractive! Eco-remorca a mai fost folosită până acum în campaniile precedente ale După noi, ea fiind inclusă, printre altele, între soluțiile de infrastructură de colectare separată de la festivalul Neversea din 2019.

Categories
Mediu

De unde se trage numele Bistrița Aurie

Indiferent de anotimpul în care vizitezi Țara Dornelor, ți se va spune numaidecât de unde vine numele de Bistrița Aurie: de la nisipul aurifer purtat cândva la vale, din timpuri imemorabile, de acest râu care se întâlnește în regiune cu nenumărați afluenți învolburați – dornele.

Firește, prețiosul metal nu mai e purtat de ape, în schimb, pe malurile râului Bistrița Aurie din comuna Ciocănești poți vedea movile masive de pământ, formate din vremurile în care oamenii locului se îndeletniceau cu cernitul nisipurilor aurifere.

Turiștii sosiți pe aceste meleaguri au astfel ocazia de a afla că nu doar munții noștri aur au purtat, vorba poetului, ci și râurile.

Text de Horia Ghibuțiu

Foto de Teodora Maftei

Totodată, iubitorii naturii bine conservate au oportunitatea de a retrăi senzațiile pe care marele geograf și etnograf George Vâlsan le descria astfel:

„Răcoarea te izbeşte în faţă ca un pahar de apă rece. Scuturi capul, căci pe păr se prinde boarea şi pe buze simţi nevăzute picături de ploaie. Vântul îţi trece ca o mână umedă prin păr şi aduce miros de zăpadă şi de răşină. Un peisaj răcoros, cu forme largi, lăsându-ţi impresia de solemnitate, accentuată prin vuietul adânc al pădurii de brad în care uneori îţi pare că auzi încă tropotul zimbrilor. Tot ţinutul răsună de izvoare, unele coborând tocmai din căldările glaciare de pe Rodna sau Căliman”.

Categories
Mediu

Cel mai gros și cel mai lung arbore din Pădurea pedagogică

Lângă Pasul Tihuța, am descoperit un spațiu care merită să fie prezervat și după noi.

Tășuleasa Social, sprijinit de Coca Cola HBC, reprezintă nu doar cea mai prestigioasă pepinieră de voluntari de la noi, ci găzduiește și o Pădure pedagogică – loc unic din Europa de Est în care se desfășoară lecții în aer liber despre mediu.

Text de Horia Ghibuțiu

Printre ingenioasele mostre grație cărora copiii din Țara Dornelor, și nu numai ei, se pot familiariza cu mediul înconjurător, se găsește și cel mai gros copac din lume, Chiparosul de Montezuma din Mexic. Pe numele său latinesc Taxodium Mucranotum sau denumit popular Copacul lui Tule, acest conifer cu o circumferință de circa 58 de metri devine și obiect de studiu și, deopotrivă, de joacă: în Pădurea Pedagogică, vizitatorii sunt îndemnați să afle ei înșiși de câți oameni e nevoie pentru a cuprinde această minunăție a naturii.

Aici se află și o replică a celui mai lung copac din lume – măsoară 117 metri până la coronament, dar și un arbore datând de la 1.600, care a fost doborât de fulger.

Acest din urmă copac este o altă lecție deschisă vizitatorilor, care pot afla unde a fost plasat, spre interiorul ori exteriorul pădurii, în funcție de inele, dar și cum era vremea în urmă cu patru sute de ani, grație părților mai întunecate ale secțiunii arborelui.

Categories
Comunitate

Muzica din Țara Dornelor: cântece pentru mai târziu

Când Țara Dornelor se îmbracă în haine de sărbătoare e nevoie nu doar de păstrăvi, e nevoie de muzică, joc de voie bună. E nevoie de un ansamblu folcloric.

Înainte să fie membri ai unui ansamblu folcloric, toți – absolut toți – au fost copii. Iar copiii din Ciocănești, de exemplu, învață de aproape un deceniu muzică de la profesorul Cornel.

Text de Andrei Crăciun

Foto: Gyuri Ilinca

Cornel nu a împlinit încă treizeci de ani, dar copiii îi vorbesc cu “domnul profesor”, cum este și cuviincios. Îi ia de la grădiniță, le testează abilitățile, îi selectează pe parcurs. Puțini se țin de treabă, foarte puțini ajung la școli de muzică sau în ansambluri populare, dar fără Cornel și alții ca el, în toate comunele și în toate satele din Țara Donrelor, muzica aceasta pur și simplu s-ar pierde.

Când l-am întâlnit noi, Cornel, într-o cameră de școală, învăța două fete să intepreteze. Una la vioară și una la nai. Nu cântau cântece tradiționale. Cântau “El Condor Pasa”, ca Simon & Garfunkel, dar erau doar exerciții. Când se adună dornenii să petreacă, se cântă și se joacă românește!

Categories
Comunitate

Scurtă introducere în istoria plutăritului pe Bistrița Aurie

das

Domnul cu pălărie verde și mâini de om care n-a stat degeaba în viață se recomandă simplu: “Vasile”.

Vasile, deci, un mezin al plutașilor de pe Bistrița Aurie, un obicei astăzi dispărut, înviat doar la ocazii festive. O astfel de ocazie este și Festivalul Păstrăvului, ținut în Ciocănești de Sfânta Marie Mare, la jumătatea lui August.

Ne aflăm în satul Botuș, care tot de comuna Ciocănești ține. Amurgește. Domnul Vasile pare că a fost scris de Hemingway însuși, care ni l-a aruncat în realitate, tocmai în Țara Dornelor. A muncit o viață cu lemnele, a fost angajat și în fabrică, dar dacă e să fie ceva, atunci el este plutaș.

Domnul Vasile este gata să ne povestească despre plutărit. Pentru început ne cântărește din priviri și ne găsește prea tineri. Ce să știm noi cum era?

S-a născut în anul 1943 – oho! – în timp de război mondial. Cu pluta a plecat prima dată în adolescență, la treisprezece ani. Era un ritual care dovedea, totodată, că este deja bărbat. Așa era atunci. Plutăritul începea pe 15 martie și se isprăvea opt luni mai târziu. Se mergea cu lemnul pe apă tocmai de la Vatra Dornei. Plecau de pe Bistrița Aurie și plutăreau până se întâlnea Bistrița cu Siretul, pe la Bacău, și de acolo, temerarii înaintau până la Dunăre. Călătoreau sute de kilometri și transportau sute de metri cub de lemn.

Apoi, pe la 1969-1970, au fost inundații mari, s-au rupt barajele de care plutașii aveau atâta nevoie, s-a făcut Bistrița mare și nimic nu a mai fost ca înainte. Mai exact, plutăritul ca întreprindere economică pur și simplu a dispărut. La aceasta a contribuit – din plin – și mutarea transportului pe șosea (era plină România de mașini de teren cu remorci!) și cale ferată.

Text de Andrei Crăciun

Cum se făceau plutele? Se făceau din lemn, de obicei molizi, având până la doisprezece metri lungime. Domnul Vasile, alături de alți trei veterani ai plutăritului (el este cel mai tânăr!), face an de an o plută pentru turiștii care vin la Ciocănești la Festivalul Păstrăvului.

Stă chiar lângă apă. Privește Bistrița și se îngrijorează că 2015 a fost an secetos și nu o să aibă cum plutări. Dar n-a fost așa, a mers, a fost bine. Ce rămâne, totuși, după acest om, după o viață dedicată plutăritului?

Tinerii nu mai vor să vină să învețe această meserie, care de altfel nu mai există. Rămâne mândria că a fost parte dintr-o poveste care a început pe la 1200, după unele atestări documentare, căci de atunci se făcea plutărit pe Bistrița Aurie.

Și mai rămân amintirile cu peștii mari care săreau înspre cer, trebuia doar să întinzi mâna după ei, ca în povești. Și mai rămâne și fericirea de pe chipurile turiștilor, an de an, la Festival: “Păi, să vedeți cum se bucură nemții…”. Și, peste toate, anii cu care domnul Vasile întinerește când cară la buștenii cu care se pregătește fiecare nouă plută.