Category: Comunitate

Știți cum îi motivează primarul din Ciocănești (Suceava) pe copiii din comuna lui să pună mâna pe carte? Așa: în fiecare an, cei care iau Capacitatea primesc drept recompensă o cursă de rafting pe Bistrița Aurie.

Pe acest râu care străbate comuna, viitorii liceeni au parte de un fel de tur de onoare, căci lumea iese pe cheiuri să-i vadă. E și un fel de “la revedere”, întrucât în Ciocănești nu există liceu, așa că vor merge la liceele din Vatra Dornei sau din Câmpulung Moldovenesc.

De trei ani e tradiția asta în Ciocănești, iar în primii doi ani rata de promovare a examenului de Capacitate a fost de 100%. Anul acesta au picat doi elevi. N-au fost luați în barcă. Primarul Ciocan – căci da, așa îl cheamă pe edilul din Ciocănești – este mai strict decât J.K. Simmons în Whiplash.

Text de Cristian Delcea

Foto: Cristian Vasile (Igu)

Se schimbă și copilăria la țara, cum se schimbă toate în jur. Da, copiii de aici au internet, au selfie stick-uri, au șuvițe verzi în păr și scriu cu hashtaguri. Dar, pe lângă toate astea, copiii de aici pleacă mai departe în viață cu amprenta locală a Țării Dornelor.

Știu să încondeieze ouă, știu norii și ce anunță ei, știu plantele medicinale și cum trebuie să te aperi de șerpi. Sau cum se pescuiește la crap. Sunt învățați să iubească aceste locuri, de la cele mai vechi tradiții – simbolurile pictate pe case – până la legendele din zilele noastre. Nu știți cine e Relu Buliga, nici n-ați avea cum, dar micii microbiști din Ciocănești vă vor spune pe dinafară această poezie: “Relu Buliga, antrenorul Bucovinei Ciocănești, fost mare fotbalist, autorul primului gol din istoria echipei CSM Suceava în Liga I, în 1985”.

Copiii din Ciocănești coboară din barca de rafting și pleacă în viață cu mândria amprentei locale: mica lor echipă de fotbal, iile cusute de bunicile lor, apa care izvorăște de lângă casa lor natală. Se mândresc – și au tot dreptul s-o facă – “astea-s de la noi de-acasă”.

Știți ce se mănâncă în mod tradițional în Țara Dornelor, dincolo de păstrăvii vestiți în toată țara sau de brânza de burduf bucovineană în coajă de brad, care face deliciul târgurilor cu produse specifice? „Ați vrea dumneavoastră să mâncați ce-am mâncat eu la micul dejun”, râde măgulit profesorul universitar doctor Radu Rey, om al muntelui și personaj emblematic pentru Țara Dornelor, când e întrebat despre alimentele din zonă: „O cană țeapănă de chișleag, adică lapte prins, muls de la o vacă de țăran.

Îl pun la frigider așa închegat și mănânc din el o săptămână. După care mănânc ouă, de la găinile din curte, în timp ce legumele le procur de la Câmpulung Moldovenesc. Mănânc și mezeluri produse local, la Fundu Moldovei, care nu sunt din zona chimizării și a adaosului industrial.

Text de Horia Ghibuțiu

Toată vara fac o cură de afine, care îmi mențin acuitatea vizuală, mănânc și fructe de la merii din curte…”. În Țara Dornelor e extrem de apreciat și Strugurele Ursului, mai cunoscut sub numele popular de merișor. Aceste fructe au un procent de arsenic care le împiedică să putrezească, dar și multă vitamina C.

Datina spune că merișoarele trebuie să fie culese necoapte și lăsate în bărbânțe (vase cu doage) doar cu apă, fără adaos de zahăr (pentru îndulcire se folosea, după murare, miere). Interesant e că, după extragerea sucului de merișoare din acest compot nefiert, peste fructe se mai poate pune o dată apă și nu se vor strica.

Pe vremuri, merișoarele erau alimente de bază în postul Crăciunului. – se mâncau cu mămăligă!

“Lada de zestre” nu este o întâmplare muzeală la Ciocănești, nu este o expresie veche care s-a golit de conținut. Există în continuare lăzi de zestre. Există chiar și o defilare a lăzilor de zestre, care se întâmplă de Sfântă Maria Mare, în timpul Festivalului Păstrăvului. E o mândrie care s-a relansat, totuși, recent.

Până acum câțiva ani, în rătăcirea identitară care a urmat în tranziție, ciocăneștenii, așa cum subliniază și primarul Radu Ciocan, se cam detașaseră de obiceiul lăzilor de zestre. Le foloseau exact așa cum s-ar folosi o oricare altă ladă: puneau în ele făină, mălai, ce mai aveau oamenii prin gospodărie. Apoi au început să vină turiștii, iar turiștilor le plac lăzile de zestre, așa că s-au scos de prin poduri lăzi în etate, unele chiar din secolul al XIX-lea. Au început să apară chiar și colecționarii de lăzi de zestre! Ei vin la Festivalul Păstrăvului și admiră. Unele ciocăneștence, deși puține, se înduplecă și chiar vând.

Astăzi, la nuntă, nu se mai merge prin tot satul cu lada de zestre. Se lasă în continuare zestre, dar nu se mai transportă manual, cu lada.

Text de Andrei Crăciun

Vrem să vedem cu ochii noștri o ladă de zestre și mergem la pensiunea doamnei Viorica (pensiunea poartă chiar numele doamnei). E măritată de tânără, a făcut patruzeci și cinci de ani de mariaj, și nu se cade să o întrebăm ce vârstă are în prezent. Ce a avut Viorica în lada de zestre? A avut: cuverturi de pat, haine, cămăși, perne.

Doamna Viorica ne explică: pernele sunt foarte importante, pentru că atunci când soții se ceartă, și se mai ceartă, își ia fiecare perna lui și doarme pe ea. Nunta doamnei Viorica și a domnului Nistor, un bărbat scund, tăcut, harnic, a fost prima de la Casa de Cultură din Ciocănești. A fost plin. Numai nași au fost treizeci și doi! Așa e în Țara Dornelor.

Puțini dintre cei care s-au căsătorit acum patruzeci-cincizeci de ani au divorțat, se rezistă în căsătorie. Nu se merge cu plocoane pe la nași, fiindcă ar fi – totuși – prea costisitor. Una dintre nepoatele doamnei Viorica, studentă la Cluj-Napoca, nemăritată, nu aspiră să i se plimbe lada de zestre cu căruța cu boi prin Ciocănești, ceea ce nu înseamnă că nu ține la această tradiție. Ține, dar mai mult ca la un simbol, nu ca la o practică.

În Țara Dornelor se află două dintre muzeele ouălor încodeiate din România, la o distanță de mai puțin de 100 km unul de celălalt (în Ciocăneşti și Vamă) iar în zonă mai sunt alte câteva colecții private care au valoarea unor obiecte de patrimoniu.

Astăzi, încondeierea ouălor este una dintre tradițiile cele mai bine valorizate și este o sursă de venit importantă pentru câteva dintre femeile care știu să spună povești pe spațiul mic al ouălor de Paști.

Dar primele desene cu mii de ani în urmă au fost forma de exprimare a omului care nu știa încă să vorbească. Atunci și-a pus ”vorbele” pe armele de vânătoare, mai târziu le-a adus pe pereții casei în care locuia ca să marcheze neamul din care făcea parte, meseria pe care o știa sau, pur și simplu, ca să afișeze un crez pe care-l călăuzea. De aici încolo n-a mai fost decât dorința de a purta semnele cu el și de a le da mai departe, așa au ajuns pe ouăle pe care le pregătea pentru masa de Paști și pe hainele pe care le îmbrăca.

Etnografii spun că tot ceea ce vedem astăzi desenat pe ouăle de Paști din Țara Dornelor sunt mesaje care sunt transmise de sute de ani, e înțelepciunea populară pusă în povești desenate despre drumul vieții, despre hărnicie, despre iubire. La fel sunt și cusăturile de pe costumele populare.

Text de Cristina Bazavan

În Ciocănești este însă şi Muzeul Național al Ouălor Încondeiate, o colecție de peste 2000 de ouă, unele vechi de peste 100 de ani, iar pentru vizitatori există cursuri care pot ţine de la o zi până la o săptămână.

De obicei, la aceste cursuri de încondeiere ouă participă turiștii care stau la pensiunile din sat, dar vara se organizează și tabere speciale pentru copii care vin la lecțiile de desene pe ouă. E modul în care localnicii duc mai departe povestea.

Dincolo de încondeierea propriu-zisă, procedura de desenare a unui ou este o poveste în sine: se acoperă oul cu ceară de albine în locul care se dorește să rămână culoarea de bază, apoi oul se scufundă în altă culoare, mai închisă – care devine baza – și e din nou acoperit, pe porțiuni, cu ceară. La sfârșit, se topesc toate straturile de ceară la flacara unei lumânări și rămâne oul ca o pictură cu însemne din înțelepciunea bătrânilor.

Pentru un ou se poate lucra și o săptămână, în funcție de complexitatea desenului și de suprafața care trebuie desenată.

Ca și în viață, și pe ouă, poveștile se spun repede, dar se fac în timp, cu grijă. Și trebuie date mai departe. Celor care vin după noi.

Mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos!” (SETS) a fost inițiată în luna martie 2011 de către Fundația PRAIS pentru o perioadă de 5 ani, ea având ca obiective prevenirea obezității infantile în rândul copiilor cu vârste de până la 12 ani și promovarea stilului de viață sănătos în rândul familiilor din România, într-o abordare holistică: minte, trup, spirit.

În cei patru ani de implementare, elevii au creat și au înscris voluntar 344 de Cluburi SETS, desfășurând 5.800 de ore de activități fizice și sportive.

De la lansare și până în prezent, SETS a angrenat în cele 5 orașe în care este prezentă (Timișoara, Cluj-Napoca, București, Roman și Otopeni) peste 116.340 de elevi din ciclul primar, 3.000 de cadre didactice, peste 200.000 de părinți și 2 milioane de persoane din publicul larg în fiecare an. În acest fel, persoanele care fac parte din program au avut acces la informații despre beneficiile unei alimentații echilibrate, ale activităților fizice zilnice, despre igienă și valori morale.

Toți elevii primesc în fiecare an cărti educaționale în mod gratuit, cu ajutorul cărora învățătorii susțin lecții, în orele extracurriculare.

Iar lucrurile nu se opresc aici: programul va continua și anul următor, în 2016, la o scară și mai mare. La initiațiva și cu sprijinul nostru, „Și eu trăiesc sănătos” – SETS va deschide un nou capitol, în orașul Ploiești, începând cu anul școlar 2015-2016, pentru a ajuta la educarea copiilor și părinților dintr-o comunitate de mare însemnătate pentru activitatea noastră din România.

Coca-Cola HBC România este unul dintre membrii fondatori și parteneri privați ai mișcării, asigurând finanțarea proiectului pe termen lung.

În anul 2014, am demarat workshop-urile „Open Happiness” pentru a promova un stil de viață sănătos către studenți. Au fost o serie de seminarii care au atras 2.000 de participanți (elevi în clasele a 11-a și a 12-a) și au fost organizate în 12 orașe, cu un total de 300 de ore de workshop ținute de traineri internaționali și voluntari de la ONG-ul partener, respectiv Școala de Valori.

Participanții au fost invitați ulterior să participe la turul fabricii Coca-Cola, un alt proiect dedicat elevilor.

Din cei 2.000, 1.300 de adolescenți din 6 orașe ale țării au participat la vizitele educaționale la fabrica de îmbuteliere Coca-Cola HBC România de la Ploiești. Proiectul, lansat în 2013, continuă și în prezent.

Programul a apărut ca răspuns la nevoile sistemului de educație din România de a reconecta liceele cu realitățile din teren, dar și ca element important al strategiei noastre de angajare, dat fiind că investiția în tinerii cu formare tehnologică a devenit un obiectiv foarte important pentru noi.

În plus, programul este aliniat și cu eforturile noastre în ceea ce privește transparența produselor noastre și a procesului de îmbuteliere: programul „Open Doors” încurajează angajații Coca-Cola HBC România să promoveze produsele și proiectele noastre prin tururi ghidate pentru familiile lor.

Zilele Porților Deschise au atras peste 800 de participanți care au vizitat fabrica și au fost angajați în activități sportive.